Voi începe prin a spune că am pierdut momentul istoric în care s-a transmis pentru prima oară declaraţia prin care d-l preşedinte a anunţat că nu va mai candida. Dacă ar fi fost o transmisie în direct, aş fi regretat şi mai mult, pentru că, în cazul de faţă , nu contează doar textul, ci şi felul în care a fost prezentat. Ascultîndu-l ceva mai tîrziu, pe alt post, o clipă am lăcrimat ca la Surprize-surprize, dar apoi m-am calmat, gîndindu-mă că în ţara asta există şi drame mai mari. în condiţia în care o femeie disperată a avut grijă să-şi plătească mai întîi întreţinerea ca să nu rămînă datoare şi abia după aceea a luat o doză de diazepam cu care să poată adormi pentru totdeauna, tristeţea de a plăti tot ce s-a întîmplat în ultimii patru ani renunţînd la candidatura pentru un nou mandat nu mai înduioşează pe nimeni. Dacă d-l Emil Constantinescu ar fi rămas în cursă şi, prin absurd, ar fi cîştigat, eu chiar nu mai puteam îndura încă patru ani haosul devenit atotstăpînitor sub administraţia sa. De aceea voi mărturisi că am pierdut prima transmisie a discursului pentru că tocmai îmi scriam cronica şi că ea începea aşa:

Mi-ar fi cu desăvîrşire imposibil să spun dacă tandemnul Emil Constantinescu - Dorin Marian trage în jos tandemul Ion Diaconescu - Remus Opriş sau viceversa. în schimb nu am nici o îndoială că întoarcerea în genunchi a celor care pînă nu demult ne promiteau ordine şi bani la ceea ce a mai rămas din Convenţie nu poate salva nici măcar aparenţele. Chiar dacă Alianţa doamnei Ana Blandiana se va îndura de ea şi-i va mai împrumuta încă o dată aura sa. Dacă mulţi dintre cei dezamăgiţi aşteptam ceva de la unificarea liberalilor, nimeni nu mai înţelege ce-l mînă acum în luptă pe Valeriu Stoica şi la ce va duce dorinţa lui de a se alia cu oricine. Cu atît mai mult cu cît nu se punea problema intrării în parlament, iar la preşedinţie tot