In tabloul prezidentialelor din toamna, Petre Roman abia se mai distinge. Mai are liderul PD vreo sansa de revenire? Petre Roman candideaza din nou la presedintia Romaniei. Desi neinvestit inca oficial - o formalitate pentru liderul PD - el si-a anuntat intentia, zilele trecute, in cadrul unei emisiuni TV de divertisment. Ar fi a doua incercare de acest gen din partea actualului ministru de Externe. In 1996, la prima tentativa, a fost la un pas de turul doi, cu circa 20 de procente. Oricum, pentru partidul remorcat de el, alegerile de acum patru ani au fost un succes. A intrat in coalitia guvernamentala iar clientela politica si economica si-a asigurat patru ani de prosperitate. Nu acelasi lucru se poate spune si despre Petre Roman. In sondajele din ultimii trei ani, cu greu depaseste cinci - sase procente, intr-o eventuala candidatura pentru Cotroceni. Cu tot succesul, relativ neasteptat, obtinut de partidul sau la recentele alegeri locale, popularitatea lui Petre Roman ramine in continuare extrem de redusa. Ultimul sondaj de opinie il crediteaza cu 7 procente. In plus, despre liderul PD se vorbeste din ce in ce mai putin. Asumarea functiei de ministru de Externe, dupa trei ani "vegetarieni" in fruntea Senatului, nu pare sa-i fi adus vreun cistig de imagine. Ultimul mare eveniment politic, retragerea lui Emil Constantinescu din cursa prezidentiala, l-a pus intr-o situatie si mai delicata. Autoizolat, el si partidul sau, din orice joc al negocierilor de aliante din ultima vreme, si implicit al mediatizarii gratuite, Petre Roman a pierdut ocazia de a umple golul lasat de Emil Constantinescu. In acest moment, in ceea ce-l priveste, jocurile par deja facute. Pe linga mai vechiul competitor, Teodor Melescanu, care ii luase deja o parte din electorat, vedetele zilei, Mugur Isarescu si Theodor Stolojan, il pun intr-o umbra si mai intunecata. In tabloul prezidentialelor din