Octavio Paz se situează - alături de Carlos Fuentes, - în fruntea celor mai de seamă scriitori mexicani contemporani, fiind totodată una din personalităţile marcante ale literaturii hispano-americane, atît de apreciată în ultimele patru decenii pe plan mondial.
S-a născut în 1914, dintr-o familie de intelectuali, la Ciudad de Mexico, unde îşi face studiile liceale şi universitare. Timpuriu îşi începe activitatea de ziarist şi debutează cu un volum de versuri suprarealiste Raiz del hombre ("Rădăcina omului", 1937). După cei doi ani petrecuţi în Statele Unite cu o bursă Guggenheim, revine în Mexic şi începe o îndelungată carieră diplomatică, mai întîi la Paris, unde se implică în mişcarea suprarealistă, apoi în India, Japonia şi din nou Franţa. În 1968 se retrage din viaţa politică, dedicîndu-se exclusiv scrisului, conferinţelor ţinute în diferite ţări din Europa şi în Statele Unite, şi sprijinirii unor activităţi culturale variate (întemeiază reviste literare, un teatru, promovează tineri poeţi şi pictori etc.).
Celebritatea i se datorează îndeosebi volumelor de poezie, dintre care menţionăm, pe lîngă volumul de debut, şi Piedra de sol ("Piatră de soare", 1957), Libertad bajo palabra ("Libertate pe cuvînt", 1960), Salamandra (1962), Discos visuales ("Discuri vizuale", 1968), Ladera este ("Coasta de răsărit"), 1969) etc. Octavio Paz este însă şi un eseist de prim rang, mereu sensibil la problemele complexe ale lumii contemporane. A publicat numeroase volume de eseuri; El laberinto de la soledad ("Labirintul singurătăţii", 1950), El arco y la lira ("Arcul şi lira", 1956), Corriente alternativa ("Curent alternativ", 1967), Conjunciones y disjunciones ("Conjuncţii şi disjuncţii", 1969), El mono gramático ("Maimuţoiul grămătic", 1974) etc. Este şi un talentat narator, încredinţat că graniţele între proză şi poem pot fi imprecise. Povestirile sale - cum
