Pe verticală

VIAŢA ROMâNEASCĂ 3-4 (redactor de număr Liviu Ioan Stoiciu) ne face martori la o tulburătoare întîlnire postumă - ce dovedeşte iar că manuscrisele au soarta lor şi că hazardul obiectiv nu e invenţie. În decembrie 1999, în ultimele ei zile dinaintea operaţiei fatale, Florenţa Albu a încredinţat revistei la care lucrase mulţi ani o comoară tăinuită: poemele-scrisori adresate ei în 1962-64 de Ştefan Bănulescu: "Pentru un scriitor atît de avar cu scrisul lui, de-a lungul deceniilor, publicarea acestor inedite care mi-au fost dedicate cîndva poate părea un sacrilegiu din parte-mi; dar şi uitarea lor într-un sertar, poate pierderea lor iremediabilă, după dispariţia mea, iarăşi ar fi de neiertat, Scrisorile luminînd o fire a firii lui Ştefan Bănulescu, şi cunoscută, şi necunoscută, întregind opera." Redactorul Florenţa Albu, conştientă de excepţionala valoare literară a manuscriselor, a învins discreţia ce o caracteriza pe colega noastră. Ştia că frumuseţea inoxidabilă în timp a acestor poeme de dragoste nu-i aparţine doar ei, ci şi literaturii române: "Poate ar, poate sap,/ Drumul subţire pe care tu ai umblat,/ Coc pâine din el şi-l mănânc, flămând,/ Şi pornesc iarăşi să te caut pe cine ştie ce alt drum subţire/ Printre miriştile pe care am secerat gol şi frânt.//Dacă şi tu cauţi şi ai să-mi găseşti urmele,/ Ară şi seamănă drumul meu subţire,/ Coace pâine din el, - şi muşcă.// Parcă ai şi muşcat:/ Am buzele arse şi însângerate." Peste cîteva pagini de revistă, acestor scrisori-poeme le răspund alte, din nefericire, postume, cele ale Florenţei însăşi, predate de ea Vieţii Româneşti în acelaşi decembrie cînd presimţea... Ciclul intitulat Epitafuri are dedicaţii pentru artişti-prieteni plecaţi înaintea ei şi pe care ar fi dorit să-i reîntîlnească, Acolo. Pentru Ştefan Bănulescu a scris Drumul subţire: "Şi el trecînd tăcut/ în marea tăcere/ lăsîndu-se