Este omeneşte de înţeles şi foarte îndreptăţită moralmente iritarea ce-l aprinde pe Emil Constantinescu la exprimarea bănuielii ca retragerea candidaturii lui pentru viitoarele alegeri prezidenţiale n-ar fi decît o manevră electorală. Contestarea bunei-credinţe a cuiva echivalează cu o punere la îndoială a însăşi fiinţei lui, e o negaţie ontologică, răneşte, măcar, pe oricine, chiar şi mincinoşii profesionişti, dacă nu în primul rînd ei, sînt grav ofensaţi, şi încă în mod sincer, nu ipocrit, cînd li se refuză prezumţia de încredere. Întrebarea este însă dacă la îndoială a fost pus cuvîntul omului Emil Constantinescu ori dacă suspiciunile au avut ca obiect cuvintele preşedintelui Emil Constantinescu. Distincţia aceasta nu a fost însă făcută, nici de cei care l-au suspectat de obscure calcule politice, nici de Emil Constantinescu însuşi. Amestecul dintre cele două logici, logica "simplului cetăţean" şi logica responsabilului politic, mai precis echivocul rezultat din acest amalgam, nu este însă întotdeauna avantajos, chiar dacă ambiguităţile par de obicei mai seducătoare decît exactitatea, prin iluzia că îngăduie mai multe ieşiri în situaţii delicate. Iar echivocul din care s-au născut supărătoarele suspiciuni a fost creat, probabil involuntar, de Emil Constantinescu însuşi. Anunţarea retragerii candidaturii pentru un nou mandat - candidatură ce fusese ea însăşi în mod repetat anunţată mai înainte - a fost făcută sub forma unei elaborate construcţii de cuvinte, a unui discurs în mod evident preparat cu grijă pentru a se conferi momentului o importanţă, cum s-a şi spus, "istorică". De ce?! Nu se ştie. Retragerea unei candidaturi anunţate, fie ea şi a preşedintelui în exerciţiu, nu este, desigur, un non-eveniment, dar nici nu este un eveniment crucial. Nefiind un gest spontan şi nici unul strict individual, implicînd, prin sobrietate şi laconism, o invitaţie la