Convorbire cu
dr. Dan PRELIPCEANU, directorul spitalului clinic "Alexandru Obregia", vicepreşedinte al Asociaţiei Psihiatrice Române
De unul singur nimeni nu ajunge şef sau lider; trebuie să-i recunoască şi cei din jur această calitate, după nişte criterii unanim admise. Există chiar grupuri de fiinţe unde "liderul" se bucură chiar de o autoritate aproape misterioasă. Spre exemplu, într-un adăpost pentru porci, o dată ce se alege un "şef" al animalelor, de regulă exemplarul cel mai puternic, acesta nu-şi pierde calitatea nici dacă absentează din grup timp de 10-12 zile; cînd se reîntoarce între ai săi, e recunoscut imediat, îşi preia automat "funcţia" şi toţi i se supun la fel ca înainte. Dacă însă din acelaşi grup este scos un "membru de rînd" şi e ţinut departe doar 2-3 zile, atunci cînd este reintrodus printe ceilalţi nimeni nu-l mai acceptă, e pus pe fugă tot timpul, agresat cu ferocitate. Pornind de la această observaţie ne putem întreba: există indivizi făcuţi să fie şefi? Ţine numai de instinctul de putere, mai dezvoltat la unii, ca să obţii acest statut? Există situaţii în care statutul de şef îţi confirmă calităţile, iar rolul ţi le modifică?
"Nu sînt un lider, sînt un şef oficial, cu acte în regulă" Stimate domnule doctor Dan Prelipceanu, adeseori statutul de şef şi rolul de şef se confundă: înseamnă ele acelaşi lucru? Statutul e ceea ce îţi oferă societatea prin mecanismele ei: şef de stat, şeful unei mari unităţi, al unui colectiv oarecare. Există pentru asta alegeri, competiţii, după cum există şi manipulări, şantaje etc. În această calitate joci un rol. Este evident că, odată asumat, rolul te obligă să te schimbi. Eu am ajuns director prin concurs. Nu sînt un lider, sînt un şef oficial, cu acte în regulă. Dar ca să joc acest rol de şef am primit încă de la început un sfat de la un fost conducător al spitalului, care mi-a spus: "te
