Cam asta ar vrea să fie un tandem. Şi, bineînţeles, alte alcătuiri tehnice, precum "cilindru compresor mecanic cu doi tăvălugi...", "sistem tehnic acţionat din două sau mai multe puncte...", "maşină-unealtă cu mai multe posturi de lucru..." (DEX.) Dar şi, în sens figurat, "grup de două persoane (nedespărţite)". Ceva în genul Castor şi Polux, Ahile şi Patrocle, Romeo şi Julieta, Rosencrantz şi Guildenstern, Bastien şi Bastienne, Păcală şi Tîndală, Lache şi Mache, Stan şi Bran, Pat şi Patachon, Stroe şi Vasilache, Fred Astaire şi Ginger Rogers, Richard Burton şi Liz Taylor, fraţi (surori) siamezi (fireşte, înainte de despărţire) etc. Cu timpul, bicicleta cu dublă tracţiune s-a degradat, pînă la a deveni Ţociu şi Palade, Teo şi Mircea, Garcea şi... celălalt. Bicicleta pentru două persoane revine intempestiv în actualitatea cea mai stringentă, prin introducerea modelului în politică. Nu mai avem candidaţi la preşedinţie, ci tandemuri. După fractura tandemului Constantinescu - Isărescu, ne-au rămas celelalte: Isărescu - Stolojan, Stolojan - Isărescu, Meleşcanu - Stolojan, Iliescu - Năstase, care,
vai, numai "grupuri de două persoane (nedespărţite)" nu se pot numi. Ziariştii-analişti şi ziariştii-sintetizatori nu mai prididesc în a împărţi şi despărţi tandemurile, riscînd să dea în schizofrenie, maşinăriile de sondare a opiniei publice au început să fumege din cauza întrebuinţării lor excesive, ameninţînd să facă explozie; la televiziune, la radio, în ziare, la bere, la cafea, la pîine, la ştrand, în tramvai, în metrou, în autobuz nu mai auzi: "la alegeri, cutare are mai multe şanse decît bietul cutare", ci "cutare tandem e mai bun decît însăilarea aia de tandem care nu face doi bani" şi altele, mai mult sau mai puţin reproductibile. Abia apucasem să ne obişnuim cu individualităţile politice, destul de sărăcuţe şi ele (nu sub raport material, Doamne păzeşte!), c
