Cu fotografia celui pe care "parca l-a inghitit pamintul" in mina, Vasile Vulpe a colindat tara in lung si-n lat. Dosarul la Securitate al lui Gica Vulpe numara 800 de pagini si nici o concluzie. Nimeni din familia Vulpe nu se indoieste ca Gica traieste, desi au trecut 28 de ani de la disparitia sa Daca ar fi intrebat ce a facut in ultimii 28 de ani, Vasile Vulpe, acum in virsta de 48 de ani, ar raspunde simplu: "Mi-am cautat fratele disparut in mod misterios in august 1972". Cu fotografia fratelui sau in mina, Vasile l-a cautat prin toate colturile tarii. Ca un veritabil detectiv, a intervievat zeci de persoane care l-au cunoscut pe fratele sau, Gica, incercind sa descopere un mic indiciu, un fir care sa-l conduca la rezolvarea unui mister vechi de peste un sfert de secol. Timp de 12 ani, o mina de ofiteri de la Securitate a incercat sa descopere ce s-a intimplat cu Gheorghe Vulpe: a fost victima unei crime perfecte, pasionale, sau traieste undeva, departe de Romania. Au scris 800 de file intr-un dosar, dar nu au ajuns la nici o concluzie. Parea ca Gica, tinarul de 23 de ani, s-a evaporat pur si simplu. Intr-o dimineata, Gica a plecat la serviciu, dar a nu a mai ajuns "Cind ia un paharel in plus, Vasile se intreaba cind vine Gica, de pe unde o fi plecat. Are convingerea ca el traieste undeva si ca se va intoarce la familia sa", ne spune Elena Vulpe (44 ani), care, desi nu si-a cunoscut cumnatul, stie totul despre el. Ii cunoaste povestea in cele mai mici detalii pentru ca si acum, dupa 28 de ani, toata familia sotului inca vorbeste mereu despre Gica, il viseaza pe Gica, il asteapta pe Gica. Intreaga sa familie traieste cu convingerea ca Gica traieste undeva, intr-un colt de lume. Dar nimeni nu-si poate explica de ce nu a mai dat nici un semn de viata in 28 de ani. Este posibil sa nu-i mai pese de familia pe care a lasat-o in Romania sau poate este amnezic? Toti cei