Fotbalul romanesc nu poate pretinde sa aiba rezultate notabile la nivel de cluburi atit timp cit acestea cauta succesul pe cai neortodoxe Cu putin timp in urma am cunoscut pe tinarul presedinte al unei echipe de fotbal din Divizia D, o echipa mai mult decit modesta, dintr-o comuna modesta, care nu va avea niciodata posibilitati sau pretentii de a reusi inalta performanta. Acest presedinte nu s-a sfiit sa-mi povesteasca cam cum actioneaza in momentul in care doreste sa obtina o victorie eclatanta pe propriul teren, "pentru a impresiona pe vreunul din sponsori sau pentru propria mea placere". Se intereseaza din timp ce arbitri va avea la meciul urmator si ii anunta ca instituie "protocolul de gradul zero" la partida respectiva, cu conditia sa cistige cu o diferenta de la trei goluri in sus. De obicei arbitrii se conformeaza, totul iese ca la carte si intreaga lume este multumita. Mai ramine de explicat ce inseamna "protocol zero": arbitrii sint preluati din momentul ajungerii in comuna, chiar si cu o zi inaintea meciului, sint instalati in cea mai buna casa de oaspeti, sint indopati cu mincare si bautura din cea mai fina, iar seara li se aduc obisnuitele "fete de consum" pentru a le tine companie. A doua zi, dupa ce isi fac datoria pe teren, la plecare sint incarcati cu cadouri fel de fel si li se umple rezervorul de la masina cu benzina, sa aiba pentru drum. Toate acestea, bineinteles, pe linga oficialul si banalul barem de arbitraj care trebuie achitat de echipa gazda, dar pe care nu-l mai baga aproape nimeni in seama... Am fi naivi sa ne imaginam ca aceste metode de aranjare a meciurilor se practica doar in esaloanele inferioare ale fotbalului nostru, acolo unde ecoul unei victorii cu 7-0, sa zicem, nu trece mai departe de distanta a trei sate. Lucrurile s-au perpetuat pina in virful piramidei si, odata cu creseterea nivelului valoric al campionatului, cresc si avan