Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedofilul nu mai recunoaste nimic

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 29 iulie 2000 ·

Lovitura de teatru la al treilea termen al procesului lui Mihai Olariu. Pedofilul nu mai vrea sa-si recunoasca faptele. El spune ca marturisirile din timpul urmaririi penale i-au fost luate prin bataie si amenintari. Reconstituirea si declaratiile de la procuratura au fost date in "momente de tulburare". Totusi, una dintre victime, minorul Andrei Constantin Roman, l-a identificat si in fata instantei ca agresor pe Olariu. Mama copilului a cerut inchisoare pe viata si daune morale de 500 milioane de lei O adevarata lovitura de teatru s-a consemnat ieri la al treilea termen al procesului care se deruleaza la Tribunalul Suceava si inculpat este Mihai Olariu, individul arestat la mijlocul lunii decembrie pentru violarea a trei copii, fapte in urma carora doi dintre minori si-au pierdut viata. Mihai Olariu a depus la dosar un memoriu in care declara ca toate declaratiile date in cursul urmaririi penale au fost smulse de anchetatori cu forta. Pedofilul si-a schimbat declaratiile radical fata de cele date completului de judecata in urma cu patru saptamini, Olariu neputind prezenta un argument plauzibil al motivelor care l-au oprit sa declare cele prezentate in memoriu la primul termen din data de 28 iunie. "Am recunoscut in fata instantei savirsirea faptelor, sens in care am dat prima declaratie fiind constient de ceea ce fac. Ulterior, sfatuit de cineva din Penitenciarul de la Botosani, am scris acest memoriu, pentru ca am auzit ca este mai bine scris decit verbal", si-a motivat Olariu modificarea declaratiilor. El a adaugat ca a scris memoriul cu mare intirziiere deoarece a fost plecat mereu, la expertize, reconstituiri, si nu a avut timp pentru a-l redacta. In suplimentul de declaratie luat de judecatori pedofilului acesta a cerut aducerea la termenul viitor a doi martori care sa certifice faptul ca in momentul comiterii faptelor de care este acuzat era in alta parte. Po

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum o ora
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum 59 minute
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

Reacția VIRALĂ a unei jurnalistei kosovare, după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Gandul acum 2 ore
Meciul România-Kosovo, din ETAPA a cincea a Ligii Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0, după ce oaspeții au plecat la vestiare, în prelungiri, fără să aibă acordul arbitrului. La scurt timp după meci, Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnali

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Elena Lasconi: În niciun fel USR nu ar guverna cu PNL-ul condus de Iohannis şi de Ciucă / Ce spune despre ascensiunea lui Simion

HotNews acum 2 ore
Candidata USR pentru funcţia de preşedinte al României spune că dacă va fi aleasă nu va susţine o guvernare în care USR să se alăture unui Partid Naţional Liberal care să fie condus de către cei care controlează acum partidul și că ar guverna cu un

VIDEO Rareş Bogdan, atac la USR şi la Dominic Fritz: „Reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună Hristos a înviat! L-aţi ales primar pe unul”

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la reuniunea regională a partidului organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali, atacuri dure la adresa contracandidaţilor lui Nicolae Ciucă. Rareș Bogdan l-a numit pe Nic

Zelenski: Este cert că războiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Cel puțin 10 bebeluși au murit într-un incendiu la spital. Alți 16 sunt în stare critică VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Zelenski: Putin nu doreşte să negocieze o pace, ci să iasă din izolare / ”Pentru el este avantajos. Să se aşeze, să vorbească şi să nu negocieze”

G4Media acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu doreşte pacea în cazul în care s-ar aşeza la masa negocierilor, ci să pună capăt izolării sale, subliniind totodată că negocierile cu Rusia sunt posibil

Vremea

București
acum

sâm.

3°/9°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°