Am aflat despre moartea, la începutul lunii iulie, lui Gustaw Herling dintr-un articol al lui Vladimir Tismăneanu. Herling e autorul unei cărţi extraordinare, una din primele mărturii despre Gulag, tradusă în franţuzeşte sub titlul O lume aparte (la Tismăneanu, O lume scindată); autorul spune la un moment dat că se gîndeşte "cu oroare şi ruşine la această Europă divizată de cursul Bugului. Cu, pe de o parte, milioanele de sclavi sovietici rugîndu-se să fie eliberaţi de armatele lui Hitler, şi pe de alta cu milioanele de victime ale lagărelor germane de concentrare punîndu-şi ultima speranţă în victoria Armatei Roşii"). Am scris despre Herling imediat după reeditarea cărţii în colecţia Folio de la Gallimard, în 1995. Născut în 1919, Gustaw Herling-Grudzinski trece clandestin, după pactul Ribentropp-Molotov şi ocuparea Poloniei, frontiera lituaniană în intenţia de a se alătura armatei poloneze din Franţa. Arestat de NKVD, tranzitează prin închisorile din Vitebsk şi Leningrad după care e trimis în lagărul din Ierţovo, lîngă Arhanghelsk. În 1942, deşi, oficial, prizonierii polonezi fuseseră amnistiaţi, face greva foamei (situaţie paradoxală şi macabră: greva foamei într-un lagăr unde se murea de foame!) pentru a fi eliberat. Traversează Kazahstanul, Iranul, Irakul, Palestina şi Egiptul, ajunge în Italia unde ia parte la bătălia de la Monte Cassino. Trăieşte după război cîţiva ani la Londra, se căsătoreşte cu una din fiicele lui Benedetto Croce şi se stabileşte, din 1955, la Neapole. A fost unul din animatorii celebrei reviste a exilului polonez "Kultura".

Scrisă în 1949-1950, O lume aparte a apărut în Anglia, în 1951, cu o prefaţă a filosofului Bertrand Russell. Filosoful insista asupra faptului că mărturia lui Herling este întrutotul credibilă şi că înşişi "tovarăşii de drum" ai comunismului ar trebui să fie impresionaţi. Prefaţatorul ştia el ce ştia. Î