La cîteva ore după ce Theodor Stolojan îşi anunţa candidatura prezidenţială (americanii sînt mai lenţi), candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite îşi desemna partenerul. Al Gore a hotărît să-l aibă alături, la Casa Albă, pe Joseph Lieberman, senator democrat de Connecticut. Asta dac-o să cîştige. Iar dac-o să cîştige, faptul i se va datora şi lui Lieberman, căci doar de asta a fost nominalizat. După care, mare lucru nu va avea de făcut: americanii se plîng în permanenţă că funcţia vice-prezidenţială nu este definită suficient în faimoasa lor Constituţie şi că cei binecuvîntaţi cu această povară nu fac altceva decît să aştepte ca preşedintele en-titre să dea ortul pastorului.

Interesant este că Lieberman, un politician relativ obscur, nu a fost nominalizat pentru ceea ce are în comun cu mai-tînărul şi-mai-modernul Al Gore, ci pentru ceea ce i-a despărţit radical într-un moment delicat. Cu cîteva săptămîni în urmă, nimeni nu s-ar fi gîndit la el, nici chiar Gore, noroc cu discursul lui George Bush jr. de la Convenţia Naţională a republicanilor. Cele mai puternice aplauze, cele mai entuziaste aprecieri le-a trezit afirmaţia acestuia că va "reinstaura onoarea şi demnitatea la Casa Albă". O aluzie, surprinzător de reţinută (dar suficient de transparentă ca să înroşească palmele audienţei) la tribulaţiile erotice ale lui William Jefferson Clinton în (prin) Salonul Oval.

În timpul scandalului, Al Gore şi Lieberman s-au aflat de părţi opuse ale baricadei morale. Vicepreşedintele a spus că Bill Clinton este un mare preşedinte, că este mîndru că lucrează împreună şi că îi e prieten, în fine, că astfel de lucruri ar trebui lăsate deoparte. În schimb, Lieberman (autorul unei cărţi despre onoarea de a fi în serviciul publicului!) a luat cuvîntul în Senat şi a declarat (sub ochii senatorului Al Gore) că "preşedintele s-a comportat într-un mod pr