În amintirea lui Dubcek şi Smrkovski
Am trăit-o şi pe asta! George Bush jr., candidatul la preşedinţia Statelor Unite din partea republicanilor, a transmis electoratului său - în interpretarea celor mai severi analişti europeni - acest mesaj: "Vrem un conservatorism cu faţă umană!" Dacă şi conservatorismul american are nevoie de o faţă umană - vorba aceea: încotro, Adame?
De peste 30 de ani, faţa umană era căutată doar pe aici, prin lagărul nostru socialist, unde cea mai veselă baracă - zicea un banc cu totul serios - era cea a ungurilor. Ei inventaseră "socialismul gulaşului". Ajunsesem la o limbă comună în care bancurile nu mai cereau traducerea; exista o circulaţie liberă a literelor, gulaş şi gulag - même combat! Cehii noştri dragi - Smrkovski, Dubcek, Mlynar... - au lansat printre celebrele lor 2000 de cuvinte, acest "socialism cu faţă umană". Suna straniu. Expresia - oricît devenisem de reci la minune - ne înfiorase. Faţa umană - luată chiar la propriu, copilăreşte sau ipohondric, ca la ORL, cu nas, gît şi urechi - ne ispitea spre patetisme, cea mai parşivă ispită; bolnav de cinefilie, vedeam în ea şi o sublimare în politic a "Asului de pică", a blondei lui Forman, a "micilor margarete" inventate de Chytilova, a acelei şcoli pragheze de cinema care ne bulversa privirea, tandreţea, grotescul ca nimeni alta după neorealismul italian; toate tratativele dintre sovieticii îngheţaţi şi primăvăraticii ceholsovaci le-am urmărit în august '68 - o, un august pe un bloc de ghiaţă! - cu acest chip uman în faţa ochilor, de parcă ne frăgezisem la minte trăind tragedia. (De unde vorba scornită de subsemnatul: fragedie.) Era suficient să priveşti la Brejnev şi ai lui - inclusiv la cefele lor, acolo unde Tolstoi aprecia că se vede caracterul omului!? - şi apoi să treci la Dubcek şi Smrkovski ca să pricepi imediat ce dinamită se ascunde în teoria as
