Căldura cea mare, la vreme de amiază, singur în curte, pisoiul pe nume Mazarin stă tolănit în iarbă, căţeluşa Daisy, la vreme de nici cinci luni, îşi poartă rasa, cea de ciobănesc german, prin arşiţă, nu departe de umbra cea întremătoare a unui gutui care dă direct în stradă, încărcat de fructe ce abia la vremea brumelor tîrzii îşi vor arăta toate cele. Doar lucruri nesemnificative, doar nimicuri, doar fleacuri. Către acestea mă trage aţa, chit că, iată, multe se petrec pe scena politicii. Stolojan va accepta candidatura la prezidenţiale, Isărescu nu vrea cu ţărăniştii, aşa cel puţin îmi pare a fi acu, la această însemnată oră politologică şi editorialistică (duminică de Schimbarea la faţă: în limbaj poporan bănăţean îi spune Peobrajenie, în varianta popolară Pobraji). Aşadar, decizii importante pentru ţară au loc, vorba nu ştiu cărui zevzec militant. Eu nu spun că nu e aşa, că nu trebuie, că nu e cazul, numai că ştiu destule, am priceput multe, ani bunişori mi-am plimbat figura bleagă prin tot soiul de conclavuri politice ca să nu văd ceea ce e de văzut: ca o aţă albă de din dosul unui petec în turul nădragilor se ivesc interesele cele doar personale ale multor oameni publici autohtoni. O voce de din dosul minţii (nu al inimii) pare că-mi şuşoteşte cum că nu se poate fără aşa ceva: "tu ce-ai vrea, pasionalule, neraţionalule, antiiluministule: ca scena politică să fie dominată de indivizi morali de felul lui tata Zelea Codreanu, de felul tătucului Stalin, al uncheşului Miloşevici, al altora care s-au dedicat trup şi suflet naţiei. Adu-ţi aminte, purule, cît de adînc şi definitiv şi-a dedicat tovarăşul Nicolae Ceauşescu viaţa şi activitatea patriei şi partidului, în vreme ce tu, aşijderi, pe la pionieri, diriginte la clasa a cincea E, adică ultima ca vrednicie din şcoală, te nevoiai. Programele cele educative bine le liniai cu carioca roşu, cinstirile dedicate to