Într-o zi veneam de la munte, o casă de la capătul lumii, unde nu e nici semnal la telefon. Ajung în Buzău, sună telefonul. Felix Tătaru (directorul GMP Advertising care a produs campania) îmi urlă: «Bă, unde umbli, că te caut înnebunit de cinci zile.» Discutasem cu el să facem o campanie electorală cu mesaj social pe care să-l recuperăm electoral. Şi zice: «Uite, am dat de unii care vor PD-ul!» În aceeaşi seară eram în sediul PD-ului şi l-am cunoscut pe primul lor candidat, Nistor. Ne-am întîlnit în trei, cu Carmen Călugăreanu (al treilea membru al echipei), cu jumătate de oră înainte la o bere. Ne-am plăcut din prima, am bătut palma asupra a două-trei sloganuri, ne-am completat flancurile şi am mers să le demonstrăm o strategie. Aveam ideea! N-a înţeles nimeni nimic în afară de unu' Stăiculescu, care acum a şi demisionat. Nimeni nu e de condamnat. Nu se mai făcuse aşa ceva. N-aveau nici măcar un om de imagine, cu care să discutăm. Stăteam acolo nopţile cu Berceanu, cu Duvăz, cu Sassu, la polemici îndelungi, abuzam de o nesfîrşită retorică ca să-i convingem că ideile noastre o să spargă. Le era frică... vroiau o campanie eficientă. Le era greu să rişte. După aia a apărut Băsescu. Băsescu mergea mai bine cu ce vroiam noi. A zis: «Mie-mi place. Mi-a plăcut întotdeauna riscul.» Felix a fost cel mai încrezător. Şi eu am crezut, da' ştiam că popularitatea sa va creşte pe ultima sută... şi aşa a fost. Băsescu era un tip cu umor. Tot ce am scos îl exprima şi lumea îl recunoştea, chiar dacă îl vedea mai tăiat la ochi, la chelie... Dialogul lui social cu «Aici sînt banii dvs.», cu sensul că vreau bani, dar răspund de ei. Era imaginea unui om eficient. În fine, fiecare pas era chinuit. Le era frică ca Băsescu să nu piardă ruşinos, asta ar fi fost o catastrofă pentru partid. Ne-am pus pe treabă... Primul a fost afişul cu un zid spart de o mînă şi întrebarea: «Care e treab