I. Chichirezul
Volumele de poezie sint pentru editor o investitie nerentabila de energie, de timp si de bani. Cu tiraje de colectie care le ofera de la bun inceput doar sansa de-a deveni obiect documentar, nu isi acopera costurile (exceptie face eventual comertul de clasici); cistigul de prestigiu trece drept o imponderabila. Asadar, aparitiile ramin – fie program editorial autentic sau capriciu, fie gesticulatie creatoare de substitutie sau publicitara – in primul rind un semn de vitalitate: iar un sistem viu tinde sa functioneze in ciuda aberatiilor si sa se dezintoxice cu vremea.
Unui designer volumul de versuri ii ofera un plus de libertate creatoare – sau iluzia privilegiului, sau cel putin altceva“, mai putin urgent si mai relaxat. Ni se pare interesant sa vedem care este rezultatul intilnirii, pe terenul poeziei, dintre abnegatia editorului si designul scutit de citeva dintre servituti.
Un volum de poezie pune probleme speciale de conceptie. Dominat de alb, orice semnal fals sau iesire din sistem decupeaza un profil mai accidentat si mai expus decit al unui volum de proza. Definitia de uz curent a poeziei se bazeaza in parte pe criteriul vizual al rindului rupt: poemul are o imagine tipografica data fie de forme fixe, fie de criterii de expresivitate.
Macheta este mai degraba punere in scena decit simpla mobilare a cimpului de lectura. Designul este prima indicatie de regie: o litera lizibila, care slujeste mai degraba textul, sau una cu rol (si anume cit de) ornamental(?), care moduleaza lectura; detalii practice sau de atmosfera, raportul dintre spatii. La orice (serie de) carte cit de cit ingrijita, coerenta ansamblului e data de consecventa deciziilor la diferite etaje – indicatii vizuale de mi care pentru jocul lecturii. Primul nivel (dinspre cititor) este ceremonialul traditional de preumblare prin carte: supr
