Să începem printr-o întrebare simplă. Cît de liberă este presa românească?

Întrebarea este în acelaşi timp şi simplă şi grea, pentru că aşa liberă-liberă ca pasărea cerului nu e ea. Nu mai e nici cenzură, nu-şi mai pot băga coada în mod direct nici unii în redacţii şi în elaborarea unor politic editoriale. Dar există tot felul de alţi factori care încurcă rău libertatea asta, şi ei sînt de regulă de natură economică. După părerea mea, e destul de greu să faci pe liberul, pe "marea conştiinţă" faţă de un client care are o cantitate enormă de publicitate. Nu poţi să tratezi chiar aşa uşor, e greu, măcar la o doză de responsabilitate în plus te obligă şi adeseori aceasta e o apăsare morală, o inhibiţie măcar. Problema este să nu faci din asta o înţelegere. O modalitate de a nu vorbi deloc despre adevăruri scandaloase sau lucruri grave.

Dar în relaţia ei cu politica, presa este liberă?

Tot la fel, e liberă şi nu prea. Prin intermediul unor relaţii comerciale pe care le are presa cu foarte multe companii, ele fiind conectate politic cele mai multe, puterea exercită o influenţă. Şi în România foarte multă publicitate se distribuie pe criterii de simpatii politice, de influenţă politică sau chiar de înţelegeri pe sub masă. Vreau să înţelegi că e şi pentru mine o problemă, iar eu încerc să fac faţă onorabil, să nu-mi fie jenă în asemena situaţii.

Impresia mea este că politicienii sînt obsedaţi de presă şi de ce apare în presă.

Da, după părerea mea sînt de-a dreptul terorizaţi şi acesta este semnul teribilei lor slăbiciuni, al incredibilei lor slăbiciuni şi superficialităţi.

Acest sentiment de teroare face presa mai puternică?

Sigur că da, nefiresc de puternică.

Deci avem o presă prea puternică în România?

Nu, avem politicieni prea slabi. Eu nu cred că sînt mulţi politicien