Nici termenul grevă nu l-a inventat tranziţia, ea l-a readus pur şi simplu din spaţiul conspiratorial în spaţiul public. Sub socialism grevele nu au fost suprimate, ci doar interzise, ca atare cuvîntul nu era rostit pe şleau decît atunci cînd asemenea întîmplări aveau loc în Occident. Restricţia lexicală avea temeinice justificări sociale. Pe de o parte, ca formă a conflictului de muncă, greva nu-şi putea afla vreun rost într-o orînduire care, funcţionînd ca un tot armonios, excludea de la sine orice soi de conflict. Pe de altă parte, tripla calitate a salariatului, de producător, de proprietar şi de beneficiar, era vădit incompatibilă cu calitatea de grevist. De altminteri, datorită înlocuirii salariului prin retribuţie dispărea salariatul, retribuitul nemaiavînd cum să intre în grevă decît contra lui însuşi.

O dată cu socialismul, a luat sfîrşit şi tripla calitate, libertatea de a face grevă fiind trăită ca o obligaţie. De la conducătorii astenicelor troleibuze şi piloţii sofisticatelor supernave aeriene pînă la profesori şi asistenţi sanitari, mai toată lumea face grevă. Solidari cu alegătorii, membrii Parlamentului participă şi ei la această frenezie grevistă, văduvind hemiciclul de laborioasa lor prezenţă. În spaţiul Shengen grevele semnalează eşecul negocierilor. În spaţiul mioritic eşecul negocierilor este evitat evitîndu-se negocierile. Legale prin jurisdicţie, grevele devin cu regularitate ilegale atunci cînd ajung în faţa tribunalelor.

Grevele legale sînt greve organizate. Grevele care nu aşteaptă o sentinţă judecătorească pentru a-şi afirma caracterul ilegal se numesc greve spontane. Cîteodată, după invalidarea lor de către tribunal, grevele organizate se transfigurează în greve spontane. Reciproca nu funcţionează: grevele spontane nu se transfigurează niciodată în greve organizate.

Şi într-un caz şi în celălalt un rol chei