Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabulă cu croaţi

Publicat in Dilema Veche, marți 1 august 2000 ·

Stipe Mesici a fost ultimul preşedinte al Iugoslaviei "mari", federaţia compusă din şase state, nu din două, ca acum. După războiul care a adus Croaţiei independenţa, Mesici a scris o carte intitulată "Cum am distrus Iugoslavia". Din iarnă, Mesici este preşedintele Croaţiei. Echipa care inventaria palatul prezidenţial a găsit 830 de benzi de magnetofon şi transcrierile a peste 17.000 de conversaţii pe care fostul preşedinte, răposatul Franjo Tudjman, le avusese de la înscăunarea sa, în 1991. Notase totul cu meticulozitate maniacală. Fiecare discuţie. Fiecare întîlnire. Tudjman fusese istoric "la bază" şi avea probabil un mare respect pentru izvoare . Chiar mai mare decît avusese pentru propria sa posteritate.

Parcurgerea acelor documente a arătat că Eliberatorul Croaţiei purtase război cu Miloşevici, dar ulterior a plănuit cu acesta distrugerea Bosniei. În aşa-zisa privatizare, miniştrii, bancherii şi oamenii de afaceri s-au prins într-un joc piramidal de-a falsa contabilitate şi de-a deturnarea de fonduri, protejaţi de un circuit închis de bănci de stat, fonduri private şi insule virgine. În perioada cînd o treime din Croaţia era încă ocupată de armata iugoslavă, guvernul de la Zagreb a cumpărat (în ciuda embargoului internaţional) rachete militare de la mafia ucrainiană. Au costat bani frumoşi, în schimb nu erau bune de nimic, mafioţii nu reuşiseră să le fure împreună cu sistemele de ghidare. Aventurile economice ale istoricului devenit general comunist şi preşedinte naţionalist au costat economia croată mai mult decît chiar războiul. Datorită privatizării haotice, jumătate din economia naţională a ajuns în pragul falimentului. Cumpărate pe nimic, întreprinderile erau vîndute la bucată sau exploatate pe termen scurt, iar banii luau calea Elveţiei. De fapt, Tudjman ştia că lucrurile nu merg tocmai bine, dar avea un calcul de perspectivă. Benzile de m

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°