Totul a început cînd Ion Ciulifică n-a mai vrut să dea în casă bani din pensie. Bătrînul trăia într-un apartament de bloc cu nepoata şi cu nora. Între ei lucrurile n-au mers niciodată bine - însă atunci cînd nora l-a somat să participe mai serios la cheltuielile comune, bătrînul a luat foc. Acum arestat, Ciulifică povesteşte liniştit cum a luat cuţitul şi i-a tăiat gîtul norei, după care a încercat să repete figura şi cu nepoata. Prea tîrziu însă: vînatul fusese stîrnit. Nepoata a fugit, rănită, iar Ciulifică a fost prins de vecini. Şi-aici vine de fapt replica pentru care această ştire sordidă merită să intre în istoria presei româneşti. Pe patul de spital, cu o sondă ieşind din nas, înfăşurată toată în bandaje, nepoata strigă cu o voce piţigăiată în microfonul televiziunii: "Vreau pedeapsa capitală pentru tataia!". Tataia, şi el intervievat, e calm. "Voi suferi", dă replica Ciulifică, "dar măcar ştiu pentru ce".
Morala, ar spune unii, e că societatea românească şi-a pierdut direcţia şi că sărăcia e atît de mare încît te scoate din minţi. Unii se ucid între ei pentru o mie de lei. Alţii dau cep noaptea la conducte, fără spaimă de poteră ori de explozie. Hoţii îţi sar în spate făcînd cu ochiul poliţiei, iar prea tinerele mame îşi omoară nou-născuţii de frica gurii satului...
Toate aceste poveşti sînt cumpărate în fiecare dimineaţă şi citite fără răsuflare la cafeaua de dimineaţă în sute de mii de aşa-zise locuri de muncă din toată ţara. De unde le vine succesul? De la starea de confort pe care o încercăm cînd constatăm că nu ni s-a întîmplat nouă?
Haideţi să recunoaştem: nea Ciulifică e unul dintre puţinii care şi-au făcut cheful. După ani de suferinţe la vederea pensiei înjumătăţite,
el e acum liber să şi-o cheltuiască pe favorurile gardienilor şi pe ţigări pentru şeful de celulă. Merge la puşcărie, dar ştie pentru ce. Noi
