Agitaţia produsă de rezultatele alegerilor locale pare a se fi potolit. De atunci, scena politică a fost în perpetuă fierbere, strategii partidelor au avut mult de lucru, liderii politici s-au curtat şi s-au respins reciproc. Singura necunoscută la momentul la care scriu aceste rînduri este dacă premierul Isărescu va fi destul de mulţumit de susţinerea populară care i se va arăta în următoarele zile, pentru a candida la Preşedinţie.

Sesiunea de transferuri şi alianţe pare a se fi încheiat şi avem deja certitudini. Prima mare certitudine este aceea că încercările de a crea o mare alianţă de partide contra PDSR a eşuat. Această mare înfrăţire a partidelor este un fel de himeră pe care mulţi politicieni au anunţat-o, au sperat-o, au propus-o. În vremurile de glorie, premierul Radu Vasile a propus izolarea PDSR, ceea ce a dus la mari proteste din partea acestui partid, care vedea propunerea ca pe o încercare nedemocratică de a-l ţine deoparte. Se pare că acela a fost singurul moment în care liderii PDSR au fost într-adevăr îngrijoraţi de respectiva posibilitate. Această, deja fantastică, alianţă a mai fost adusă în discuţie cam de toţi liderii partidelor, de la Valeriu Stoica şi Ion Diaconescu la Teodor Meleşcanu şi Victor Ciorbea. Partidul lui Ion Iliescu nu a mai reacţionat violent, ba chiar s-a cam obişnuit cu năzdrăvăniile micuţilor jucăuşi şi a devenit ceva banal să propui izolarea PDSR. Iar acesta nu mai reacţiona tocmai pentru că ştia el bine că sînt puţine şanse să se şi înfăptuiască. Poate pentru că toţi cei care propuneau marea alianţă doreau cu tot dinadinsul să o şi conducă. Şi aşa ne-am trezit cu alianţa în drum şi cu o mulţime de teleguţe trase de cai mai mici. După finalizarea agitaţiei, avem acelaşi spectru politic tensionat, cu un partid mare şi altele şase-şapte importante care se luptă să-i cîştige simpatia. Fără să facă nimic, PDSR ved