Ar fi interesant şi de-a dreptul amuzant să facem o inventariere a ieşirilor publice ale politicienilor în care aceştia se declară solidari cu presa şi afirmă sus şi tare principiul libertăţii presei, faptul că aceasta reprezintă o a nu-mai-ştiu-cîta putere în stat.

Ar fi şi mai amuzant dacă în acelaşi timp am putea observa străduinţa cu care aceştia încearcă să aducă presa sub ascultare, să şi-o adjudece sau să o protejeze de influenţa "negativă" a celorlalţi. De fapt, ceea ce doresc politicienii, şi nu numai ei, este să controleze canalele de comunicare. După cum bine se ştie, mass-media nu reprezintă doar nişte simple canale prin care se transmit informaţii de tot felul, totodată prin mass-media se pot crea atitudini favorabile sau defavorabile unor teme sau personalităţi publice, atitudini ce pot avea impact în momentul alegerilor. Prin mass-media se creează sau se distruge capitalul de imagine de care poate dispune un om politic la un moment dat. Acesta este un proces continuu. De cele mai multe ori, datorită volumului mare în care este prezentă zilnic, informaţia pură trece mai departe fără a fi memorată, iar ceea ce rămîne sînt atitudinile cu privire la actorii politici care apar în contextul temei prezentate de canalul media urmărit. Atitudinile sînt formate de procesul evaluativ mijlocit de canalele de comunicare pe o perioadă, de regulă, mai lungă. Cu alte cuvinte, dacă un politician este prezentat într-o emisiune televizată de mare audienţă ca fiind implicat într-un scandal de corupţie, ştirea fiind preluată şi de alte mijloace de comunicare în masă, acesta are toate şansele să-i scadă capitalul de imagine, chiar dacă omul este curat ca lacrima, totul fiind o simplă greşeală dezminţită în colţul din dreapta al paginii nouă dintr-o fiţuică de tiraj ridicol.

Luînd ca preambul succinta prezentare de mai sus, ni se pare omenească obs