Gellu NAUM
Copacul-animal urmat de Avantajul vertebrelor
Editura Dacia, Colectia „Avangarda“, Cluj-Napoca, 2000, 200 p., f.p.
In 1975, un poet de 60 de ani publica o carte intitulata Descrierea turnului. In carte – un straniu ciclu de ceva: Avantajul vertebrelor. Poeme? Da, si poeme, adica versuri, siruri de cuvinte care se pot citi, presarate ici si colo pe suprafata hirtiei. Dar nu numai atit: paginile au un aspect de catalog vechi de moda, cam de pe la sfirsitul secolului XIX, inceput de XX. Versurile, cuvintele, sirurile sint presarate printre manechine, rochii, fuste, manusi, sacouri, ciorapi, camasi, pantofi sau palarii. Moda demodata, prin urmare, dar sarmanta in felul ei, si la 1975, si tocmai in anul 2000, cind poetul implineste 85 de ani si republica ciclul in alta carte, Copacul-animal urmat de Avantajul vertebrelor. Texte? Imagini? Imagini-texte? Da, dar nu „picto-poezii“, precum cele inventate cindva de Ilarie Voronca si Victor Brauner, caci, in locul intentiei genuine a acelora de a melanja creativitatea verbala cu cea vizuala, imaginile utilizate aici, in Avantajul vertebrelor, sint pre-existente, transferate din alta parte, colate in pagina, „citate“ dupa cataloagele de moda demodata si reutilizate in contexte noi, ceea ce ne plaseaza in alt tip de poetica.
La 60 de ani, autorul nu e nici pe departe la prima „abatere“ de acest fel. Dimpotriva, e de mult un „veteran“, un „derbedeu“ inrait, un incurabil „sabotor“ al inteligibilitatii poeziei cuminti, coerente, cursive. A fost inca din tinerete si n-a incetat sa fie – nici la 60, nici la 85 de ani – suprarealist. El sare – adica – mereu deasupra realitatii cotidiene si o priveste de acolo, de unde ea arata cu totul si cu totul altfel: dupa cum ne spun titlurile volumelor de atunci si de-atunci incoace, de-acolo i se vede, ei, realitatii, partea cealalta, i se
