N.I orga - se ştia îndeobşte - nu agrea teoretizările filosofice în materie de istoriografie. În 1928 nu s-a sfiit să mărturisească cu francheţea care îl caracteriza: "eu nu pot vorbi abstract, este o incapacitate din naştere", semnalînd "timiditatea mea, de cîte ori mă apropiu de mari probleme abstracte pentru care nu sînt făcut". Altădată (în 1933), referindu-se la opera fostului său profesor de la universitatea ieşeană, declara tot atît de sincer: "Xenopol era mai ales un gînditor, ale cărui concluzii asupra istoriei nu întrec numai competenţa mea, care nu sînt filosof şi n-am căutat să fiu vreodată, dar şi curiozitatea mea, interesul meu pentru aceste lucruri, fără îndoială utile, de un caracter atît de diferit." Nu trebuie însă ignorat marele adevăr că Iorga a meditat, şi teoretic, la problemele istoriografiei, exprimîndu-şi, adesea, punctul de vedere mai colorat sau mai auster în toate acele texte (lecţii de inaugurare la cursurile sale, comunicări, prefeţe) adunate de profesor, în 1911 (deci la 17 ani după ce devenise universitar), în acel dens volum care e Generalităţi cu privire la studiile istorice, care a cunoscut, pînă în 1944, trei ediţii şi apare acum, prin strădania nepotului său, dl. Andrei Pippidi, într-o a patra ediţie (a doua ediţie a apărut în 1933). A exprimat şi opinii despre filosofia culturii (cu deosebire despre conceptele opozite cultură şi civilizaţie), el împărtăşind o concepţie care se încadrează în curentul de idei al romantismului anticapitalist (vezi curentul de idei al sămănătorismului, pe care dacă nu l-a creat, oricum l-a condus şi reprezentat). Şi că sămănătorismul a fost un curent de idei romantic conservator şi anticapitalist e indiscutabil. Aceasta nu înseamnă că Iorga ar fi fost şi în istoriografie un romantic. Dimpotrivă. A ţinut să sublinieze că nu agreiază mijloacele de lucru ale acestei şcoli, dar că, prin el ş