Adesea comunicăm în scris ineficient, deşi ca lectori facem întotdeauna judecata de valoare: text bun/text prost.Concepte vagi, bun şi prost se traduc, în mod curent, printr-o diversitate de atitudini subiective faţă de text, modelate de educaţie, mentalitate (individuală sau colectivă), experienţă de lectură, gust personal. Pot însemna, de la un cititor la altul, interes/dezinteres faţă de temă, acord/dezacord cu punctul de vedere exprimat, o sumă de cunoştinţe împărtăşite, simţul limbii şi multe altele. Cititorul grăbit pune, confuz, semnul egalităţii acolo unde lectorul atent discerne între calitatea informaţiei, arhitectura părţilor, puterea de persuasiune, scriitură, pe de o parte, gustul şi opinia personală, pe de altă parte. Dar şi unul şi celălalt, inocent sau orgolios, banal sau original, capricios sau riguros, intuitiv sau teoretizînd, sînt tentaţi de aceeaşi judecată bipolară.

În ciuda diversităţii de factori, motive, cauze, contexte, bun şi prost pot fi totuşi definiţi obiectiv dacă înţelegem textul şi actul scrierii ca forme de comunicare cu o anumită intenţie, şi nu ca obiect de contemplaţie ori ca activitate în sine. Numitorul comun în toată diversitatea de factori, motive, cauze, contexte ale unor judecăţi de valoare despre texte, autori şi lectori îl reprezintă un set de reguli. Acestea definesc, în principiu, standardul de textualitate, luînd forme specifice de la un tip textual la altul. Ele nu sînt impuse din exterior, ci derivă din principiile universale care guvernează procesarea informaţiei de către mintea umană şi mecanismele raportării individului la lume.

Writing. Disciplina aflată la intersecţia retoricii clasice cu argumentaţia şi curentele lingvistice ale secolului al XX-lea (structuralismul, pragmatica) este obiect de studiu în şcolile americane şi europene. Potenţialului autor îi sînt prezentate explicit regulile general