Ce ne spune, într-un interesant articol publicat acum cîteva numere în Dilema, dr. Gheorghe Florian, Şeful Serviciului Cultural-Educativ din Direcţia penitenciarelor patriei? "Viaţa în închisoare este în mod absolut o viaţă de grup: este anulată orice intimitate, totul este la vedere pentru ceilalţi, relaţiile interumane sînt o risipire de sine..." Nimic mai adevărat, adevărul, din punctul de vedere al particularităţilor citate pînă aici, fiind însă valabil şi pentru cazărmi, spitale, internate, aziluri, tabere, orfelinate, lagăre etc. Deşi închisoarea încearcă să fie o "viaţă de grup" la modul absolut, cu toate servituţile pe care le presupune, iată că lucrurile nu par a beneficia, în realitate, de atîta rigoare geometrică, de atîta, cum să-i zic, non-intimitate. Ba, dacă e să ne luăm după unele semne, se produc chiar unele intruziuni în spaţiul străjuit de ziduri inexpugnabile. Mai săptămînile trecute, ni s-a arătat la televizor o veritabilă nuntă în puşcărie, ceea ce poate fi considerat un eveniment pe cît de insolit pentru lăcaşul cu pricina, pe atît de fericit pentru protagonişti. Mirele şi mireasa erau la fel de deţinuţi şi unul, şi celălalt

(dacă mi se îngăduie re-adjectivarea substantivului), mai aveau de petrecut în respectiva "viaţă de grup" încă doi ani, fireşte în celule vecine, precum unii soţi cu vechime care visează la sau chiar în dormitoare separate. O trăsătură caracteristică a acestei nou-întemeiate familii este prezenţa socrului mare şi a unui, pare-mi-se, cumnat în aceeaşi puşcărie, probabil nu prea departe de celulele tinerilor căsătoriţi. Date fiind condiţiile deloc stresante din închisori, precum şi posibilitatea de a duce o viaţă de familie aproape normală - pe care nu o au mulţi tineri familişti din România, nevoiţi să locuiască în maşini, în corturi, în cocioabe sau în casa (era să scriu celula) socrilor - nu înţeleg de ce uni