În coloanele multor ziare au răzbătut adesea ecouri ale polemicii pe plan internaţional dintre cei ce susţin cu tărie unicitatea, incomensurabilitatea şi incomparabilitatea Holocaustului, şi adepţii curentului de gîndire care, fără a fi negaţionist, consideră că o crimă e egală cu altă crimă la fel de odioasă, chiar dacă desăvîrşită cu alte mijloace şi în alte forme, că o victimă e egală cu alta, şi că nu este deloc indecent de comparat genocidele care au marcat în mod tragic istoria secolului XX. Moartea prin înfometare a unui copil de chiabur ucrainian provocată de regimul stalinist poate fi echivalată cu aceea a unui copil evreu din ghettoul de la Varşovia, scrie istoricul francez Stephane Courtois în introducerea sa la faimoasa Carte Neagră a Comunismului, - dar se pare că a spus-o înaintea lui şi celebrul Vassili Grossman, fostul dizident sovietic a cărui mamă a fost ucisă de nazişti.

Aş dori însă să arăt mai jos ceva mai pe larg cîteva din argumentele celor două curente de gîndire - şi aceasta fără procese de intenţie. De ce apreciază diverşi autori, îndeobşte evrei, ca şi mulţi intelectuali de formaţie comunistă ca o minimalizare a Holocaustului, şi deci ca o manifestare larvată de antisemitism, comparaţia dintre crimele nazismului şi comunismului? În primul rînd pentru că, spun ei, trebuie ţinut seama de o serie de factori foarte importanţi care diferenţiază cele două sisteme totalitare. Nu e totuna să ucizi, depinde şi de cum ucizi, pe cine şi în ce fel. Staliniştii (şi leniniştii înaintea lor) n-au ucis în mod deliberat, programatic şi pe o cale industrială (bazată pe acel dispozitiv principal care era camera de gazare) un popor întreg, numai pentru vina de a fi fost ceea ce era, cum au făcut naziştii. În al doilea rînd, ideologia comunistă care se revendică de la idealismul filozofic hegelian, utopiştii sec. 19 şi teoriile lui Marx, nu numai c