Discursul despre moralitate în politică este astăzi, în România, mai necesar ca niciodată. Număratul voturilor, adunarea şi scăderea procentelor şi micile maşinaţiuni de culise dau substanţă preocupărilor politicienilor noştri. La fel ca ei, cei care vorbesc cu autoritate despre politică, adică analiştii, comentatorii, "profesorii" de democraţie, impregnaţi de spiritul îngust al formaţiei lor intelectuale, nu sînt preocupaţi de altceva. Pentru ei, politica este o sumă de "manevre" care are două ţinte: doborîrea adversarului şi ademenirea electoratului. Această abordare, care se poate regăsi la cvasi-unanimitatea marilor actori politici (excepţiile sînt atît de puţine, încît merită a fi enumerate odată), păcătuieşte prin ignorarea acelei the silent majority - masa de oameni care, în acelaşi timp, sînt şi the moral majority. Ei sînt cei care gîndesc fundamental în termeni morali, ei sînt cei care dau substanţă unei judecăţi publice, ei sînt cei care, dincolo de performanţe economice şi de alianţe strategice, aleg între un candidat sau altul după criterii morale. Logica lor este aceea a curăţeniei şi a onestităţii şi nu aceea a diplomelor, doctoratelor, recomandărilor sau "susţinerilor". Pentru ei, performanţa unui politician constă în capacitatea acestuia de a nu se lăsa "murdărit" în jocul puterii. Pentru ei, convingător este politicianul responsabil şi, orice ar zice "înţelepţii" cetăţii, votul lor se îndreaptă spre cel care este mai aproape de adevăr. Această majoritate, care, în final, orientează definitiv opţiunea electorală în orice ţară civilizată şi, deci, şi în România, nu îşi bazează opţiunea pe programe, ci pe calitatea umană a celor care promit înfăptuirea programelor. Votul universal are, datorită acestei majorităţi, o încărcătură morală. Probabil că o mauvaise conscience îl îndemna pe Sartre să afirme că jocul politic este un joc care, în mod fatal