Henry o întîlneşte pe Mara într-un salon de dans, unde ea era animatoare, şi se îndrăgosteşte pasional de ea. El este căsătorit, are şi o fiică, dar mariajul îi e în impas, aşa că legătura cu Mara porneşte pe un teren propice. (Acesta este începutul romanului Sexus de Henry Miller, apărut de curînd la Editura EST, în traducerea Antoanetei Ralian.) Am fi tentaţi să credem că vom avea de-a face cu un roman al iubirii celor doi. La prima vedere, aşa şi este. Mara se îndrăgosteşte şi ea nebuneşte de Henry, cei doi amanţi se iubesc cu patimă pe unde apucă - în taxi, pe trotuar sau pe plajă -, în cele din urmă, descoperiţi de soţia lui Henry, se mută împreună şi ajung la sfîrşitul cărţii să se şi căsătorească. Romanul abundă în descrierea stărilor de îndrăgostit ale personajului narator (Henry pentru prieteni, domnul Miller pentru colegii de serviciu, mai apoi Val pentru amanta care ea însăşi îşi schimbase numele în Mona) sau în scene de sex, povestite à la Henry Miller, adică în amănunt şi fără perdea. (Aici ar trebui deschisă o paranteză în care să felicităm traducătoarea că a avut "curajul" să nu folosească perifraze sau eufemisme şi că s-a păstrat astfel în spiritul textului; pe de altă parte, nu putem să nu observăm că limba română este relativ săracă în privinţa cuvintelor care numesc sexul şi că, în asemenea cazuri, ai de ales - dacă nu vrei să metaforizezi - doar între două variante: limbajul ştiinţific şi cel al "băieţilor de cartier".) În structura lui de adîncime, însă, romanul încetează să mai fie o banală poveste de dragoste. Iubirea pentru Mara/Mona este, de fapt, un pretext şi aşa se explică, de exemplu, existenţa a nenumărate episoade care n-au nici cea mai mică legătură cu ea. Încă de la începutul cărţii, Henry, datorită pasiunii sale, descoperă scrisul, ceea ce-l face să-şi reconsidere şi să-şi ia în serios statutul de scriitor. Începe cu epistole