După 10 ani, buldozerul a fost pus din nou la treabă. Ca şi altădată, patriarhul a închis ochii. Singurii care au protestat au fost reprezentanţii capitalismului în România, apărătorii micului întreprinzător, inventatorii buticului: PDSR. Sigur, pînă la urmă, toată povestea e o chestiune de imagine şi nu neapărat de program. Traian Băsescu şi-a promis lui însuşi că va fi un primar la fel de vizibil pe cît a fost în postul de ministru. El nu se poate arăta slab, iar PDSR-iştii de sector nu pot fi de partea lui. Nu din raţiuni ideologice ori umanitare, ci din calcule mai simple, mai lumeşti. Chioşcarii au încălcat legea, spune în esenţă Băsescu. Da, dar asta s-a întîmplat demult, pare a fi argumentaţia avocaţilor apărării, convinşi că vremea care trece conferă legitimitate. Cît îl costă asta pe cetăţeanul care s-a obişnuit să-şi cumpere berea, ţigările şi ciorapii de la tarabă? Poate nu prea mult. Poate chiar nimic. Şomajul e mic în Bucureşti şi mulţi patroni se plîng că nu găsesc oameni dispuşi să muncească serios. Puţină presiune pe piaţa muncii n-ar strica, ar spune cinicii. Şi totuşi, rămîne figura chioşcarului baricadat în micul său magazin de tablă, înarmat cu două butelii de gaz suficiente să arunce în aer simultan buticul, buldozerul şi mulţimea. Cine e acest cetăţean? Un învîrtit, dornic de îmbogăţire, ar spune trecătorul, aflat în drum spre slujba lui în care şeful trebuie măgulit şi munca evitată. Să nu uităm însă că acum 10 ani - pe cînd puteai numi "o afacere" pătura pe care vindeai în talcioc blugii turceşti - chioşcul a fost primul semn al organizării şi aspiraţiei către ceva mai statornic. Evoluţia s-a oprit însă acolo: chioşcul tipic e un Kursk mic şi ţipător, scufundat printre noi

în urma impactului catastrofal cu bunul gust. E în acelaşi timp o măsură a vremurilor: oamenii săraci s-au obişnuit să considere magazinele un teritoriu al lux