Nimic nu se clarifică, totul se-ncîlceşte. Deşi situaţia politică a lui Theodor Stolojan a fost regularizată, partidul pe care îl va reprezenta la alegerile prezidenţiale are de făcut faţă unor agitaţii interne şi unor presiuni externe ce capătă, pe alocuri, chiar forma unor represalii mai mult decît străvezii ca origine şi sens. Pînă acum răsfăţat, măgulit, curtat, fostul premier însuşi a început şi el, dintr-o dată, să fie vînat cu o ferocitate de care, pînă la opţiunea lui politică, nimbul de tehnocrat şi independent îl protejase foarte eficient. Acest scut s-a făcut zob în doar cîteva zile şi nu există nici o garanţie că o soartă identică nu-l aşteaptă şi pe celălalt tehnocrat şi independent, actualul premier, deocamdată doar semi-angajat în competiţia electorală. Şi, poate, Mugur Isărescu este încă mai vulnerabil decît Theodor Stolojan, tocmai pentru că se află în fruntea guvernului. Fiindcă există, în politică, avantaje care defavorizează. Şansele ca fiecare gest şi fiecare acţiune, chiar şi cele ţinînd de cea mai banală rutină, să-i fie trecute în contul campaniei electorale nu sînt nici mari, nici mici: sînt pur şi simplu certe. Iniţiativa înfiinţării liniei telefonice directe e, din acest punct de vedere, o colosală eroare de strategie politică. Nu doar fiindcă premierului i se va reproşa că profită şi a profitat de funcţie, aceasta fiind oricum acuzaţia cea mai la îndemînă; ci, poate în primul rînd, pentru că este o mărturisire indirectă a non-funcţionării aparatului de stat.

Acest "contact direct" între premier şi popor scurtcircuitează în mod simbolic edificiul administraţiei, trezeşte reflex de neîncredere în instituţiile statului şi reface mitul conducătorului unic şi omnipotent. Intenţiile premierului şi ale consilierilor săi vor fi fost sau vor fi fiind dintre cele mai onorabile şi mai inocente; dar în politică intenţiile generoase nu val