Sodomie, nuditate frontală, crucificare, viol... That's entertainment. Nu, nu e Videodrome ori vreun alt film despre o televiziune a viitorului care a luat-o razna. E ceea ce programele de divertisment americane se întrec a oferi în acest moment. Prezentul a luat-o cu mult înaintea imaginaţiei bolnave a lui Cronenberg. Televiziunea anului 2000 nu e altceva decît exces. Nevroză, personalitate dublă, halucinaţii, impotenţă, sex, sex, sex. Foarte amuzant. Ally McBeal şi Sex and the City. Moarte. Lentă, agonizantă, lipsită de demnitate. Bobby Simone muribund în trei episoade din NYPD Blue. Real people. Real life. Docu soap. Urmărim şi sîntem urmăriţi. Howard Stern strigînd "un om urît, fără bani, ar putea foarte bine să-şi taie penisul". Furie, loseri, un happy-end. Adolescenţi masacraţi, adolescenţi vampiri. Buffy. Televiziune extremă ce se autodevorează continuu.. N-a mai rămas nici un tabu de dărîmat sau de inventat. Infamele coduri politically correct fac parte din preistorie. Studiile spun: "îţi vei petrece 15 ani din viaţă uitîndu-te la televizor". "50 la sută dintre adolescenţii între 18 şi 24 de ani din Statele Unite sînt mai fericiţi atunci cînd zapează decît atunci cînd urmăresc un singur program." Cum poţi să-i ţii pe loc? Mai mult sex, mai multă violenţă, mai mult cinism. Dacă talk show-urile şi alte programe "educative" îşi cîştigaseră demult faima de "freak show"-uri, serialele păreau ultimele redute ale evaziunii din real. Dar un deceniu de ironie a făcut din Homer Simpson anti-eroul cu care o întreagă Americă s-a identificat. Mike Judge (Beavis & Butthead, King of the Hill), Trey Parker şi Matt Stone (South Park) au împins provocarea cu un pas înainte şi imperiul bunelor sentimente, Disney, a învăţat să fie obraznic. Micul ecran a fost invadat de seriale de animaţie pentru adulţi avînd în centru familii disfuncţionale. Bender din Futurama, noua cre