Dialog cu Aniţa HARITON, proiectantă pensionară Indiferent pe ce scriem - pe fila de caiet şcolar, caligrafiind literele, ori pe coala de hîrtie, la maşină, pe un imens "banner" de pînză sau pe ecranul calculatorului - nu inventăm de fiecare dată un alfabet diferit. Cel tradiţional, alfabetul deprins în copilărie, ne scuteşte de a găsi mereu semne proprii de comunicare cu ceilalţi, prin scris. Fiind totdeauna la îndemînă, aproape nici nu mai observăm cît de mult depinde durata noastră de acea totalitate a literelor aşezate într-o ordine convenţională: nişte semne grafice simple certifică existenţe, conservă stări de spirit, transmit reguli. Nişte semne fragile capătă rost şi trăinicie de contrafort. A compara tradiţia cu un alfabet şi cu un element de sprijin pentru construcţia noastră interioară ne-ar apropia, poate, de o potrivită definiţie a ei. Neîndestulătoare, însă. Fiindcă tradiţia trece, totuşi, prin schimbări, suferă pierderi, cunoaşte "mode". Ce rămîne din ea? Stăm de vorbă cu dna Aniţa Hariton, fostă proiectantă de arhitectură, azi pensionară, interlocutoare avizată în materie de tradiţii şi tranziţii. Este fiica scriitorului Eugen Goga, fratele poetului, iar pe linie maternă e descendentă din familia lui Alexandru Odobescu şi din neamul boierilor Florescu. Doi dintre fiii săi - ambii arhitecţi - se trag din familia Beldiman, din care provine şi autorul cronicii în versuri despre Eterie, pomenit de Eminescu în Epigonii.

Motive de alegere a unui anumit înţeles Stimată doamnă Hariton, tranziţia n-o mai definim, o trăim. Noţiunea de tradiţie presupune însă mai multe înţelesuri, ea reprezintă datini, credinţe, uzanţe şi deopotrivă "ansamblu de concepţii". Care dintre toate acestea vi se pare mai nimerit, aşa cum aţi trăit dvs tradiţia? Şi de ce? Pusă aşa, întrebarea separă elementele tradiţiei. Dar eu nu cred că sînt rupte unele de altele. În famil