Despre liberalism light şi social-democraţie fără cofeină Recentele frămîntări din cadrul PNL privind tot mai iluzoria alianţă cu ApR au dat la iveală împărţirea dintre "pragmatici" (cei care s-ar alia cu partidul lui Meleşcanu pentru a cîştiga mai mult în alegeri) şi "doctrinari" (cei care spun că alianţa cu social-liberalii de la ApR ar dilua identitatea PNL). Cel mai bine a sesizat diferenţa Horia Rusu, unul dintre liberalii-beton, care spunea că există ţigări şi ţigări-lights, există cafea şi cafea fără cofeină, există femei şi femei gonflabile şi există liberali şi social-liberali. Am mai putea adăuga că există băiat de băiat şi liberal de liberal. Împărţirea apelor într-un moment de răscruce între "pragmatici" şi "dogmatici" nu este nouă în politica românească. Mult timp PNŢCD a fost frămîntat de luptele intestine între pragmaticii puterii grupaţi lîngă Radu Vasile şi "talibanii" care au obţinut victoria în cele din urmă. La momentul în care PSDR urma să se alieze cu PD pentru a forma USD, voci timide, ca şi partidul, au exprimat oarece temeri faţă de alterarea principiilor. Noua conducere pare a nu mai avea reţineri, tocmai au fuzionat cu o fostă aripă a PSM care formase PS, şi chiar preconizează o alianţă cu PDSR. Dacă este vorba numai despre o retorică menită să dea un sens luptelor pentru putere din interiorul partidelor sau chiar există premise doctrinare în jurul cărora se împart taberele, răspunsul depinde de analist şi de viziunea sa asupra politicii. Cert este că disputele între apărătorii credinţei şi cei ai cîştigului se întîlnesc mai des la partidele cu o identitate doctrinară mai clară. Partidele pe care ne-am obişnuit să le numim "istorice" au pornit în 1990 să-şi definească mai bine cerinţele, ideile şi programul pentru a atrage adepţi şi militanţi, pe cînd FSN întîi a avut oamenii şi puterea, apoi şi-a căutat doctrina. Elementul doctrina