Adoptînd semnele conformismului, îţi păstrezi libertatea de spirit Pascal remarcă în Cugetările sale că "singurele reguli universale sînt obiceiul pămîntului în treburile obişnuite iar în celelalte majoritatea" (fragmentul 299 după ediţia Brunschvicg, respectiv 81 după ediţia Lafuma, traducere de Ioan Alexandru Badea, Univers, 1978). Observaţia este mai pătrunzătoare decît pare, deoarece face legătura între persistenţa temporală şi răspîndirea spaţială. Fizica zilelor noastre a stabilit că o asemenea echivalare este posibilă doar în cazul proceselor ergodice, pentru care media temporală a comportamentului individual este egală cu media tipologiilor unei colectivităţi la un moment dat. Cu alte cuvinte, diversitatea este, în planul sincronic, reflexul imprevizibilităţii din planul diacronic. Stabilitatea obiceiurilor este maximă în zonele în care diversitatea opţiunilor este minimă, forţa tradiţiei devenind astfel expresia temporală a presiunii majoritare. Raţionamentul pascalian destramă iluzia opoziţiei dintre conservatorismul elitar şi reformismul democratic, arătînd că numerele mari înclină de regulă balanţa în favoarea continuităţii, nu a schimbării. "Cei în stare să aducă ceva nou sunt rari; cei mai mulţi nu vor decît să meargă pe căi bătătorite şi refuză înnoitorilor consideraţia pe care ei o caută cu înnoirile lor; iar dacă aceştia se încăpîţănează s-o pretindă şi să-i dispreţuiască pe cei care n-aduc nimic nou, ceilalţi îi vor ponegri în tot felul şi-i vor lua la ciomăgeală" (Cugetări, 302 Brunschvicg, 88 Lafuma). Puterea tradiţiei şi cea a majorităţii sunt, deci, de aceeaşi natură şi au acelaşi efect: curmarea din rădăcină a divergenţelor. Ca urmare, spune Pascal, tradiţia trebuie respectată pentru că e tradiţie, nu pentru că ar fi raţională sau dreaptă. Societatea nu este însă pregătită să accepte acest adevăr, ci se iluzionează că, atunci cînd recurg