"În lungul şir de întîmplări care precedaseră incendiul din apartamentul numărul 3, veriga iniţială a fost bunica nimănui. După cum ştim, ea folosea în odaia ei o lampă cu gaz, căci nu avea încredere în electricitate."
Ilf şi Petrov, Viţelul de Aur Se spune că dragostea trece prin stomac. După patru ani de indigestie, poporul se pregăteşte să se întoarcă la leacurile băbeşti: delicioasa ciorbă de subvenţii, urmată la felul doi de sufleul de mastodont à la russe. La cerere se poate servi, în limita stocului disponibil, budincă de vize. Cu alte cuvinte, Ion Iliescu se întoarce. Era şi timpul. Aproape că nu mai vezi o demonstraţie de opoziţie ca lumea, cu lozinci bune şi participanţi de calitate. Ne-am lenevit de tot: patru ani am mers la Cotroceni la recepţii în loc să scriem, în trecere, cu spray-ul pe zid, "Jos...". Patru ani am avut miniştri care au vrut să facă reformă şi n-au reuşit, un progres serios faţă de miniştrii care n-au vrut să facă reformă şi au reuşit. În sfîrşit, întoarcerea în ilegalitate are deliciile ei: vom avea unul pe care să dăm vina şi care nu mai e "de-ai noştri". Esenţial pentru starea de bine a intelectualului de Bucureşti al cărui viitor e distrus de ţăranii din Moldova, care nu înţeleg nimic din lumea asta. Dar acestea sînt problemele unei minorităţi: majoritatea îşi pregăteşte fotoliul pentru sezonul de toamnă al unui serial care s-a mai dat, dar care nu poate fi uitat. Un fel de "Căpitanul Onedin", dar mai principial. E cazul deci să descifrăm fenomenul cu instrumentele critice ale spectatorului de telenovelă. Pentru că, pînă la urmă, întoarcerea la Ion Iliescu repetă la scară naţională necesara revenire la nevasta pe care am trădat-o cu una mai tînără, mai drăguţă, dar - vai - atît de emancipată...!
Este tragedia amantului între două vîrste pus să aleagă între domnişoara care îl tîrăşte la munte, la spectacole şi-n pat
