Ce ştie tineretul din ziua de azi? El n-a apucat "să se familiarizeze" cu imaginea-standard a femeii-activist, compusă din deux-pièces cît mai cenuşiu, privire severă şi coc, după modelul tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu. N-a apucat (el, tineretul) nici să vadă reportajele ori editorialele bine temperate de ideologia oficială despre femeia-mamă, femeia-soră, femeia-om al muncii ş. cl. În fine, n-a avut ocazia (tot el, tineretul) să vadă la televizor nici anchetele făcute în fabrici şi uzine ori pe şantierele victorioase ale socialismului, în care femei în salopete noi şi cu băsmăluţe înnodate la ceafă debitau texte bine învăţate despre condiţiile de muncă şi viaţă create de partidul şi statul nostru ori despre curajul şi hotărîrea cu care fac ele munci grele, "bărbăteşti". Iar aceasta era o formă de feminism egalată poate doar de faptul că, după cum se şoptea, "Cabinetul 2" era uneori mai tare decît "Cabinetul 1" - dar ce rezonanţă mai au, în urechile tineretului, "cabinetele" astea? Şi totuşi, aşa era. Imaginea femeii în presa comunistă făcea parte din procesul de îndoctrinare care trebuia să ne transforme pe toţi în supuşi ai partidului unic, în pseudo-cetăţeni cuminţi şi înfricoşaţi.

În ziare, fetiţele sînt goale Libertatea de expresie a schimbat, evident, totul. Ceea ce nu înseamnă neapărat că presa a scăpat de clişeele de gîndire şi de expresie şi că, bucurîndu-ne de libertate, am învăţat s-o şi gestionăm. În locul standardelor ideologice au apărut, în forme mai insidioase, standardele impuse de consumul popular al produselor mass-media. Feminitatea apare acum, în ziare şi la TV, în ipostaze multiple, dar structurarea lor şi măsurarea impactului social bîjbîie încă printre prejudecăţi şi suficienţe, printre reţete "de tip occidental" şi stîngăcii pur româneşti. De departe, ipostaza cel mai mult speculată în presă este cea a sexual