Gheorghe IZBASESCU
Mona-Ra
Editura Augusta, Timisoara, 2000,
100 p., f.p.
Gheorghe Izbasescu scrie poezie. Cel putin asa ii place domniei sale sa creada, imaginindu-si probabil, printr-o rasturnare a vorbelor lui Mircea Cartarescu, ca un rind nedus pina la marginea paginii se numeste in mod obligatoriu vers. Ultima sa productie, volumul de mizgaleli Mona-Ra, sta sub semnul unei adevarate rataciri pe care autorele insusi o recunoaste in motto-ul cartii, prada se pare unei crize de expresivitate involuntara via Thomas Mann: „Da, exista pe caile mintii fagasuri sapate adinc, din care nu mai poti iesi, odata ce ai intrat in ele“.
Nici nu-si imagina Gheorghe Izbasescu, poetul nostru, ca, pierdut pe aceste carari si pe inca multe altele, deja nu mai are nici o sansa de izbavire, nu doar in lumea literelor, ci si in cea a bunei si banalei gramatici romanesti. Si pentru ca daca n-ar fi nu s-ar povesti si nici pe cuvint nu va pot cere sa ma credeti, acum e momentul unor exemple: cu toate licentele poetice din lume si inca vreo citeva pe deasupra, genitivul numelui propriu Mona Ra, substantiv compus dupa aparentele morfologiei autohtone, nu prea are sanse a fi Mona-Rei („Galceava simturilor cu spiritul sau Cele doua ipostaze ale Mona-Rei“), iar acordul gramatical nu face nici el cinste aspirantului scriitor: „Si din sanii ei, mici palnii de marmura,/dintr-odata a inceput sa curga prin pereti,/spre un ascuns viitor,/doua rauri de lapte...“; si, sa nu uit, dac-aveti nevoie de vreo cacofonie, aici o gasiti: „e epilogul“, „lumea mea“ etc.
Si asta n-ar fi nimic daca alcatuirea poetica ar mai fi si altceva decit un delir fara cap si coada de cuvinte adunate in speranta epatarii cititorului cu bune intentii. Mona-Ra e una dintre acele carti cu pretentii de poem unitar pe care de oriunde ai incepe s-o citesti tot acolo aj
