O capcană, ceva mai subtilă de data aceasta, a fost împingerea d-lui Constantinescu în jocurile internaţionale. Să recunoaştem, întâlnirile cu diverse capete încoronate, cu varii preşedinţi-filfizoni (ca să nu mai vorbesc de vizitele întoarse de aceştia!) i-au dat exilatului de la Cotroceni prilejul să-şi recapete încrederea în sine. Era, însă, doar încrederea în sine a unui om singur şi fundamentalmente disperat . Izolat - exact după cum îl voiau maeştrii de ceremonii ai bolşevismului -, incapabil să mai schimbe două vorbe cu vechii suporteri, domnul Constantinescu a ajuns să converseze prin comunicate. Doar astfel se auzea, deşi tot mai stins, glasul său, doar astfel mai afla românul că la Cotroceni trăieşte un preşedinte.
Abuzurile şi gafele n-au întârziat să apară: după ce-l numise, spre stupoarea generală, între consilieri pe Dan Petre, în virtutea unui subiectivism vecin cu ciocoismul ("La popularitatea pe care-o am, îmi pot permite acest lucru!", perora cu trufie dl. Constantinescu, confundând o instituţie a statului cu moşia personală şi îndatoririle prezidenţiale cu generozitatea baronului faţă de câinii credincioşi), curând a trimis ca ambasador propriul menestrel de curte, inubliabilul Dr. Barbie! Nici nu vreau să mă gândesc ce enorme servicii va fi aducând ţării producătorul de falsete pe portativ!
De neuitat e şi trimiterea, simultan, la Los Angeles, a doi consuli generali! Ca şi simpatica iniţiativă de a-l felicita de Crăciun pe preşedintele Turciei, a cărui religie nu e neapărat legată de suferinţa Mântuitorului nostru! Ca şi păstrarea în funcţii a unor veterani ai iliescianismului, precum Mircea Geoană, omul incapabil să explice un hiatus de doi ani în cartea de muncă! Iată că astăzi numele celui amorsat de Iliescu şi cocoloşit de Constantinescu figurează între posibilii candidaţi la funcţia de premier, în cazul în care Ion Ilici I
