La sfârşitul stagiunii 1999-2000 au avut loc, în sfera dansului, un număr destul de însemnat de evenimente. Între ele se înscrie şi spectacolul Requiem, 24 de ritualuri şi un cuvânt şoptit, realizat de Gigi Căciuleanu, la Teatrul de Balet Oleg Danovski, din Constanţa.

Spectacolul este o fericită îmbinare între forţa expresivă a muzicii Requiem-ului lui Giuseppe Verdi, imaginaţia creativă a lui Gigi Căciuleanu, şi calitatea unei companii excelente de balet, care şi-a diversificat mijloacele de expresie, răspunzând cu mare acurateţe tuturor solicitărilor coregrafului. Este remarcabil modul în care s-a produs fuziunea între amplitudinea suflului romantic al muzicii şi simplitatea gestului propriu dansului contemporan, precum şi modul cum o companie de formaţie clasică a preluat toate intenţiile coregrafului, venite dintr-o altă direcţie decât cea care le-a fost mulţi ani familiară.

Trăsătura de unire între muzică şi concepţia coregrafică o constituie un profund sentiment al tragicului, care, dacă diferă ca formă de la o epocă la alta, rămâne acelaşi în conţinutul lui răscolitor omenesc. Este ideea pe care ne-o transmite explicit şi "cuvântul şoptit" al coregrafului: "Aş vrea să pot să-ţi spun/ în şoaptă, un Requiem/ veac doborât/ mileniu fără viaţă/ noi te-am ucis/ cu ochii pe ceas/ beţi de ceaţă/ tot aşteptând zadarnic/ de dragoste/ un semn"

"Coregrafia a fost gândită pe fragmente, perfect înlănţuite, încredinţate unui grup de dansatori, unui solist sau unui cuplu, uneori partiturile coregrafice ale grupului şi ale soliştilor suprapunându-se, alteori aceştia din urmă evoluând singuri. Ţesătura coregrafică contemporană şi personală, încorporează organic, din când în când, unele elemente de tehnică clasică, pe care dansatorii companiei le stăpânesc perfect. Mişcarea pleacă de la un element simplu, pe care îl dezvoltă ingenios, în diferite planu