Secretul lui Cioran: a spune adevărul într-un fel cât mai paradoxal. Al lui Valéry: a-l spune cât mai exact. Atât de exact încât uneori tresari în faţa evidenţei. "Morţii n-au altă resursă decât pe cei vii" (I, 715). Uitaţi de toată lumea, cei duşi de pe lume nu mai "trăiesc" în nici un fel. E indiscutabil, deci ce să mai discuţi? Cel mult, să spunem - noi, europenii şi aceia care ne-au luat urma - invers: "Morţii sunt singura resursă a celor vii." Regretându-i, combătându-i, adică neuitându-i, devenim europeni. Europa înaintează prin raportare, de obicei polemică, alteori pioasă, la trecut. Există civilizaţii lipsite de istorie. Continuă, dar nu se înnoiesc. Nu-şi amintesc decât mitul, faptul originar. Întreţinând această unică amintire, au poate o mai intensă spiritualitate, dar nu cunosc progres. Şi totuşi, nu progresul e, în părţile noastre, determinant. Determinant e faptul însuşi de a ne aminti nu făpturi imaginare, ci oameni care au fost odată vii. Fără cultura trecutului, fără ca Maiorescu, Pascal, ori Cicero să (re)trăiască în conştiinţa noastră, noi, europenii şi toţi cei care au adoptat acelaşi mod de existenţă, ne-am întoarce în copaci. Ba, chiar, ne şi întoarcem. În ziua când minerii au venit să planteze flori în Bucureşti, capitala a fost plină de... copaci. Astăzi, copacii sunt mai răzleţi, dar răspândiţi "în teritoriu". Peste tot. Cine propagă, cu subtilitate, uitarea valorilor trecutului, o dată cu noţiunea de valoare, în general, să-şi amintească acest fapt. Altfel, şi-l vor aduce aminte când, la un colţ de stradă, li se va da în cap.

"Orice activitate a spiritului ar înceta dacă tinerii ar fi vreodată mulţumiţi de ceva ce este când privesc în jurul lor" (I, 697). E confirmarea a ceea ce spuneam despre modul european. Există însă "tineri" care nu privesc de bună voie în jurul lor. Ce ar avea de văzut i-ar speria. Ei, "tinerii", au atins