*La 31 decembrie 1947, la numai o zi după alungarea regelui din ţară, Gheorghe Gheorghiu-Dej anunţă că ţăranii vor avea obligaţia de a preda "o cotă de grâu către stat, pentru asigurarea pâinii populaţiei de la oraşe". La 6 iulie 1948 se hotărăşte colectarea grâului direct de la batoză.
*Campania împotriva relativei independenţe a ţărănimii - care mereu i-a iritat pe ocupanţii sovietici şi pe colaboratorii lor din România, grupaţi în partidul comunist - ia amploare. Acelaşi Gheorghe Gheorghiu-Dej proclamă, la 27 decembrie 1948, necesitatea colectivizării agriculturii: "trecerea ţărănimii în gospodării colective este singurul mijloc prin care ţărănimea săracă şi mijlocaşă poate scăpa din starea de mizerie şi înapoiere..."
*Satele sunt ţinute sub un foc continuu de autorităţile comuniste: la 14 ianuarie 1949 se stabilesc cotele de lapte, în zilele de 2/3 martie se desfiinţează proprietatea moşierească şi începe persecutarea proprietarilor, la 14 iulie 1949 se stabileşte impozitul agricol, mult prea mare în raport cu posibilităţile ţăranilor. Ţăranii care nu-şi îndeplinesc noile obligaţii sunt pedepsiţi sever, mergându-se până la întemniţarea lor şi confiscarea averilor.
*Campania declanşează un val de proteste spontane ale ţăranilor, dintre care unele iau forma unor răscoale. Răzvrătiţii strigă: "Jos colectivizarea!", "Daţi-ne pâine!, "Jos cu cotele!". Se aud şi vocile femeilor: "Ne-am dat bărbaţii drept cote în Rusia!", "Bucovina şi Basarabia au fost date drept cotă!".
*înarmaţi cu furci, topoare, coase, cu uneltele îndeletnicirii lor paşnice transformate în arme, numeroşi ţărani asaltează în perioada iulie-august 1949 primăriile, răstoarnă maşinile activiştilor trimişi să-i "lămurească" şi refuză să secere şi să treiere, sabotând astfel predarea cotelor. Mişcarea nu are nimic organizat, dar cuprinde întrega ţară, ca şi cum ar urma un
