Jason D. Hill nu este un scriitor de marcă, deşi a publicat deja cîteva cărţi care nu au trecut neobservate peste ocean. Sosit la vîrsta de 20 de ani pe continentul nord-american, ca emigrant jamaican, Hill a descoperit încă din tinereţe lumea ca spaţiu al aparenţelor, mai cu seamă al celor înşelătoare. Negru conform definiţiei oficiale a termenului (datorită extracţiei rasiale a familiei sale, parţial africane), dar alb după culoare şi înfăţişare, filozoful de mai tîrziu a descoperit pur şi simplu mergînd pe străzile marilor oraşe americane secretul identităţii omeneşti: apartenenţa. La o familie mai întîi de toate, apoi la un grup social, etnic, profesional, etc., într-o serie de loialităţi, datorii, obligaţii uneori practic interminabile. În zilele noastre, ale "cunoaşterii locale", cum a numit-o, cu o sintagmă care a făcut carieră, un antropolog, a recunoaşte că sîntem cei care sîntem datorită mediului în care ne-am născut, comunităţii în care am crescut, e aproape un truism. Pentru mulţi, e chiar un lucru valoros, pentru care merită, trebuie pledat şi militat. Jason Hill a publicat lunile trecute o carte, la o editură cu largă audienţă internaţională, nu doar americană, Rowman & Littlefield, în care susţine cu fermitate şi chiar oarece agresivitate, contrariul. A aparţine, insistă autorul, nu e deloc un lucru bun, ci dimpotrivă, o greşeală. Un mod de a-ţi rata esenţa individualităţii, de a eşua în manifestarea propriilor intenţii, în urmarea propriilor dorinţe. Datoria fiecăruia dintre noi este, dacă ar fi să-i dăm crezare lui Hill, să ne decoperim aşa cum sîntem şi mai ales cum vrem să fim, uitînd, fie şi doar pentru o vreme, cum am fost învăţaţi să fim, cum ne-au deprins cei din jurul nostru să fim.

Redus la o simplă frază rezumativă, mesajul lui Jason Hill nu pare să aibă nimic interesant, cu atît mai puţin spectaculos. Fireşte că vom fi cine vre