Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbari majore in sistemul de pensii

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 11 august 2000 ·

Criza actualului sistem de pensii, care s-a accentuat in ultimii ani, i-a determinat pe guvernanti sa ia hotarirea de a incredinta o parte din banii virati de angajati in contul Asigurarilor Sociale unor administratori privati, care sa-i investeasca. Teoretic, cei care vor intra in noul sistem vor avea pensii mai mari deoarece banii cu care cotizeaza vor fi plasati in investitii sigure si nu utilizati pentru achitarea drepturilor banesti ale celor care s-au retras deja din activitate. Practic, viitorul sistemului privat depinde de seriozitatea celor care il vor gestiona si de modul in care statul isi va exercita rolul de control asupra acestora, astfel incit sa nu se ajunga la falimente de tipul celor inregistrate la unele banci sau fonduri de investitii. Aceste aspecte vor fi probabil clarificate in momentul in care proiectul de lege, care a fost deja avizat de comisiile parlamentare de specialitate, va intra in dezbaterea celor doua camere. In acest moment, pensiile sint "decimate" luna de luna de inflatie. Cresterile sporadice care se acorda nu sint niciodata pe masura noilor preturi, astfel ca puterea de cumparare a virstnicilor scade de la o luna la alta. "Pensiile nu pot fi majorate decit in momentul in care cresc si salariile in economie. Acest fapt este evident, deoarece fondul actual al pensiilor de stat se constituie pe baza acelui procent din salariu virat de cei aflati in activitate in contul asigurarilor sociale. Cu cit este mai mare salariul, si banii opriti sint mai multi. Acest sistem nu straluceste prin eficienta. Puterea de cumparare a pensionarilor este extrem de slaba din cauza ca orice crestere salariala duce automat la majorarea preturilor", ne-a declarat Calin Popescu, directorul general adjunct al Directiei de Munca si Protectie Sociala Vaslui. Odata cu intrarea in vigoare a Legii pensiilor private, persoanele care mai au 20 de ani pina la vir

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul Mircea Diaconu

HotNews acum 30 minute
Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, a anunțat soția sa, potrivit agenției Mediafax și site-ului Observator News. În doar câteva zile, pe 24 decembrie, cunoscutul actor ar fi împlinit 75 de ani. Trupul neînsuflețit al lui Mircea Di

Preşedintele Coreei de Sud, pus sub acuzare din cauza legii marţiale

Mediafax acum 19 minute
Conform Constituţiei, prim-ministrul Han Duck-soo, care a fost numit de Yoon, devine preşedinte interimar, în timp ce Yoon rămâne în funcţie, dar cu puterile sale prezidenţiale suspendate, relatează Reuters. Han a declarat că va depune toate efortur

Ucraina vrea să deschidă 11 puncte de trecere a frontierei cu România

Wall-Street.ro acum o ora
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit acestuia, următorul p

AUR - „ Facem apel urgent către Avocatul Poporului să apere drepturile fundamentale ale românilor”

Ziua Constanta acum 40 minute
AUR este de părere că România a devenit "scena unei demonstraţii de forţă fără precedent" în care oameni sunt "ridicaţi de pe stradă, anchetaţi pentru opiniile lor exprimate public" şi a făcut un apel la Avocatul Poporului să apere drepturile fundam

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum 2 ore
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

Explicațiile Ministerului Apărării după ce Ambasada Rusiei la București acuză România de ”afirmații nefondate”

Ziare.com acum 51 minute
Oficialii Ministerului Apărării Naționale (MApN) revin sâmbătă, 14 decembrie, cu noi precizări după ce Ambasada Federației Ruse la București a acuzat MApN că a transmis în spațiul public informații eronate privind minele marine. Potrivit Ambasadei F

Hunedoara: Autobuz cu 45 de copii, implicat într-un accident între o maşină şi un camion

Ziarul Financiar acum o ora
Un autobuz în care se aflau 52 de pasageri, între care 45 de copii, a fost implicat într-un accident, sâmbătă, pe DN 66, în localitatea Merişor, judeţul Hunedoara, acesta fiind izbit în urma impactului dintre o maşină şi un camion (trailer). Potrivi

Imagini din satelit. Rusia folosește gigantul avion Antonov 124 pentru a-și retrage echipamentele militare din Siria

HotNews acum 2 ore
Rusia, care l-a susţinut militar pe Bashar al-Assad, înlăturat de la putere de rebeli, a început să își retragă tehnica militară de la bazele militare din Siria, potrivit imaginilor din satelit publicate pe 13 decembrie de Maxar Technologies, transm

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 5 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

Echipa de tranziţie a lui Trump recomandă eliminarea cerinţei de raportare a accidentelor auto, contestată de Tesla

News.ro acum 5 ore
Echipa de tranziţie a lui Trump doreşte ca administraţia care urmează să renunţe la solicitarea de raportare a accidentelor auto, căreia i s-a opus compania Tesla (TSLA.O) a lui Elon Musk, potrivit unui document consultat de Reuters. Această măsură

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/1°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°