Muzica. Pe ritm de vacanta. Vlad Cernea (Class). O saptamana de pescuit in Delta Celebritatea grupului Sfinx, fondat de tatal meu, Misu Cernea, nu ne-a afectat decat in sensul ca alt drum nu am avut de ales - eu si sora mea, Mihaela, - decat muzica. Ea a absolvit Conservatorul iar eu, desi am terminat...
Muzica
Pe ritm de vacanta
Vlad Cernea (Class)
O saptamana de pescuit in Delta Celebritatea grupului Sfinx, fondat de tatal meu, Misu Cernea, nu ne-a afectat decat in sensul ca alt drum nu am avut de ales - eu si sora mea, Mihaela, - decat muzica. Ea a absolvit Conservatorul iar eu, desi am terminat Academia de Studii Economice - sectia Cibernetica, am studiat de mic muzica: pian si percutie. Grupul nostru, Class, format in 1994 cu Mihaela Florea si Florin Cojocaru, a devenit deja clasic in muzica dance. Ultimul nostru album, "Color" (si cel de-al treilea), marcheaza o reintoarcere spre instrumentele acustice (fiecare dintre noi stie sa cante la cate un instrument), spre lirismul liniilor melodice, chiar daca 80% din disc e facut cu instrumente tehno si electronice. Am vrut sa schimbam ceva in stilul nostru (situat undeva intre dance, house, tehno-rock si underground) si chiar am zis ca, din punct de vedere comercial, este un lucru foarte bun sa lucram si cu instrumente clasice. Cateva piese de pe album sunt deja hituri: "Euforia", "Toata lumea" (in care apare cu o secventa de muzica retro Gica Petrescu, pe care noi il iubim si-l admiram foarte mult). "Asturias" este inspirata dintr-o tema pentru pian, scrisa de un evreu spaniol, Isaack Albenis. "Hora de baieti" este un remake la o piesa a trupei Sfinx, pentru ca ne-a atras foarte tare mesajul textului, o poezie a lui Arghezi (ar fi bine daca toti cei care asculta piesa ar citi toata poezia lui Tudor Arghezi, noua ne place foarte mult). "Elvis" este, se-ntelege, o melodie adusa ca trib