In urma cu ceva timp, inaintea alegerilor locale, a fost lansata surprinzatoarea "Declaratie de la Oradea". Se cerea atunci, de catre un anumit grup de personalitati - cele mai multe din lumea oamenilor de afaceri - revenirea in viata politica a fostului premier al anilor '91-'92, Theodor Stolojan. Aproape imediat, respectiva declaratie a strans o multime de adeziuni si in municipiul Iasi.
Curios lucru, numeroase semnaturi reprezentau fie oameni politici din Alianta pentru Romania, fie simpatizanti ai partidului lui Teodor Melescanu. S-a tras concluzia ca aveam de-a face cu o noua mutare excelenta a aperistilor. Era momentul ApR. Toate sondajele de opinie creditau formatiunea condusa de Melescanu cu un numar impresionant de voturi, plasand-o foarte aproape de coasta Partidului Democratiei Sociale din Romania. Nici liderul ApR nu o ducea mai rau: Teodor Melescanu era devansat doar de Ion Iliescu, dar, in timp ce presedintele PDSR incepuse sa stagneze in intentiile de vot ale electoratului, celalalt sef de partid continua sa creasca. Distanta dintre cei doi devenea tot mai mica.
Strategia ApR se dovedea usor de descifrat. Desi nu venise inca moda tandemurilor, se parea ca Melescanu il dorea ca viitor prim-ministru pe Theodor Stolojan. Din nefericire pentru aperisti, tocmai cand situatia se prezenta mai roza ca oricand, a venit scandalul Costea. Desi conducerea Aliantei pentru Romania nu recunoaste acest lucru, impactul a fost dezastruos pentru partid. Alegerile locale au dovedit imediat ca formatiunea ex-ministrului de externe a pierdut destul din suportul electoral anticipat anterior. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Melescanu.
Theodor Stolojan s-a orientat repede. Cu toate ca anuntase anterior ca nu se considera deloc potrivit pentru functia de presedinte al tarii, postul vizat de el fiind cel de premier, fostul prim-ministru a devenit candi