Mircea DANIELIUC
Apa in cizme, Editura Univers, Bucuresti 2000, 326 p., f.p.
Pentru a vorbi despre romanul Apa in cizme trebuie sa ne referim implicit la coerenta viziunii lui Mircea Daneliuc care uneste opera cinematografica si literatura sa prin aceeasi stilistica si imagine despre lume. Stilul de a scrie al autorului s-ar putea defini printr-un exceptional simt al umorului – protector al unei sensibilitati ultragiate –, dar si prin acea vedere enorma si simtire monstruoasa, inrudite cu perceptia caragialiana, dar raportate de Mircea Daneliuc la prezentul imediat – social sau individual.
Aceeasi colocvialitate, aceeasi limba curenta, periferica, de mahala bucuresteana din filme, individualizeaza si scriitura sa. Expresivitatea atit de percutanta din limbajul personajului principal, Iustin Raetchi, 40 ani, bassist si solist al unei formatii rock, este consecinta distantei ironic-detasate, uneori retrospective, cu care transcrie continutul subiectiv al propriei experiente sau, alteori, a verbalizarii sentimentului de revolta si de imens dezgust. Iustin Raetchi este singurul socat, frustrat, ranit de aceasta lume si care supune unui continuu examen de constiinta motivatiile caustice sau generoase ale actelor sale.
Excesul de trivialitate din limbaj nu este o inventie stilistica artificiala; autorul nu creeaza o limba inexistenta ci o introduce pe aceea a strazii – debordind de vulgaritate – in literatura. Extrem de atent construita, lumea unui asemenea roman si modalitatea prin care aceasta se exprima ar putea inaugura un nou gen in literatura noastra postdecembrista: romanul aparut in interiorul culturii populare (termen echivalent sensului popular culture – o realitate estetica si sociala noua in spatiul cultural romanesc), atit de familiara sferei occidentale. Acest fenomen concureaza literatura inalta, oficiala, avind u
