Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost demis Dumitru Obriste

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 15 august 2000 ·

Postul sau va fi scos la concurs Presedintele Consiliului Judetean (CJ), Lucian Flaiser, cauta un sef pentru Serviciul de Administrare a Drumurilor Judetene (SADJ). Prin transformarea directiei in serviciu, Dumitru Obriste si-a pierdut functia de director, fiind retrogradat la cea de sef de serviciu. Incepind de ieri, Dumitru Obriste a fost scos si din aceasta functie, conducerea CJ avind intentia inlocuirii acestuia cu Florin Dumitrache, director adjunct al SC "Lucrari-Drumuri si Poduri" SA. Numai ca acesta din urma nu a acceptat aceasta functie deoarece in calitate de sef de serviciu va pierde aproape jumatate din salariul avut la S.C. LDP S.A. Conducerea CJ a decis ca, pina la clarificarea neregulilor de la DADJ, Dumitru Obriste va ocupa functia de sef al biroului "Tehnic" din cadrul SADJ. "Voi organiza concurs pentru ocuparea functiei de sef de serviciu", a declarat Flaiser. Fosta contabila sefa, Elena Barsan, a fost trecuta pe un post de economist, cu salariu minim. Presedintele CJ a declarat ca nu va da sanctiuni disciplinare impotriva fostului director si contabilei sefe pina cind nu va avea un raport complet al comisiei de ancheta. "Nu as vrea sa platesc retroactiv salariile celor doi in cazul in care ma vor actiona in judecata, considerind ca au fost concediati pe nedrept", a explicat acesta. De la numirea in functia de director in luna noiembrie a anului trecut, Dumitru Obriste, a recurs la aceleasi procedee ca predecesorul sau, Silvian Ciuta. La DADJ, nu numai ca au fost mentinute in functii persoane suspectate de diverse afaceri in dosarul penal existent la Parchetul de pe linga Curtea de Apel, dar au primit si salarii de merit. Cu toate ca primise doua dispozitii de la fostul presedinte, Vladimir Tanasoiu, si presedintele Lucian Flaiser, privind blocarea posturilor la DADJ, Dumitru Obriste a operat angajari pentru rudele apropiate ale angajatilor din sub

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 59 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 24 minute
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Dosarul uciderii lui Gheorghe Ursu se rejudecă. Torționarii disidentului au fost inițial achitați

HotNews acum 24 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul General împotriva deciziei de achitare a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum o ora
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

Rusia a finanţat cu 69 de milioane de euro o vastă campanie de propagandă şi amestec la scară mare în Bulgaria şi România, dezvăluie un grup de experţi bulgari în securitate cibernetică, BG Elves. Un complot din 2010

News.ro acum 2 ore
Rusia a cheltuit 69 de milioane de euro pentru a finanţa o campanie de propagandă şi amestec la scară mare vizând Bulgaria şi România, dezvăluie un grup de experţi bulgari în securitate cibernetică, BG Elves, relatează site-ul bulgar novinite.com. F

Trump nu l-a invitat pe Putin la ceremonia sa de învestire din 20 ianuarie. Cine ar fi liderii chemați la eveniment

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu a trimis preşedintelui Vladimir Putin o invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire care va avea loc pe 20 ianuarie, a informat joi, 12 decembrie, agenţia EFE. Cu câteva ore mai devrem

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 5 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°