Personalitati politice, oameni de rind, cersetori si negustori ambulanti, s-au bucurat deopotriva de vremea frumoasa. Sanctuarul de la Cacica a fost ridicat prin decret papal la rangul de "Basilica Minor" De 15 august, crestinii, ortodocsi sau catolici, fara deosebire, celebreaza cu mult fast Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Locurile de pelerinaj, manastiri, catedrale, biserici, aduna anual sute de mii de credinciosi veniti din toata tara dar si din strainatate, transformindu-se pentru citeva ora intr-un amalgam de cucernicie si iarmaroace improvizate. Importanti oameni politici, inalte fete bisericesti dau acestor locuri, dar si sarbatorii importanta care o are de fapt in intreaga crestinatate. Anul acesta Hramul Manastirii Putna si cel al Catedralei de la Cacica au adunat peste 200.000 de credinciosi care s-au rugat in aceste lacasuri de cult. Ei au participat la slujbe, si-au binecuvintat florile, icoanele sau alte obiecte dragi cu care au venit de acasa, s-au iritat din cauza aglomerarilor, si-au zgiriat masinile, dar cu siguranta vor reveni si in aceste locuri si la anul, pentru ca aceste ritualuri fac parte din credinta lor, indiferent de confesiunea din care fac parte. La Putna au venit peste 100.000 de oameni Mai mult de 100.000 de mii de oameni s-au adunat ieri la Manastirea Putna, pentru a sarbatori hramul acesteia, sarbatoarea adormirea maicii Domnului. Un sobor de preoti condus de IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, impreuna cu Calinic Bototaneanu, arhiepiscop vicar de Iasi si PS Gherasim, episcopul Radautilor au oficiat, in aer liber, slujba religioasa inchinata Sfintei Fecioare. Au fost prezenti la Putna vicepresedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, ministrul Culturii, Ion Caramitru, presedintele Comisiei de politica externa din Senat, Gheorghi Prisacaru, prefectul judetului Suceava, Vasile Ilie, presedintele Consiliului judetea, Gavri