Lansat de-a lungul şi de-a latul planetei, cu mare tam-tam publicitar, aşa cum îi şade bine oricărei superproducţii americane, Patriotul intră cu grăbire şi pe ecranele noastre. 2 ore şi 40 de minute, despre Războiul de Independenţă. Războiul de Independenţă e un fel de-a spune: de fapt, evenimentul istoric e un suport, un cadru, un context şi un pretext pentru romanţă. Scenaristul şi producătorul sînt aceiaşi care au făcut şi Salvaţi soldatul Ryan; din cîteva firimituri rămase de la acea masă (plus reţeta universală, aducătoare de bani) s-a născut ideea Patriotului.

Scenariul a funcţionat ca un mixer; sînt amestecate, vitejeşte, de toate. Avem şi discurs patriotic - drapelul american fîlfîind glorios pe cîmpul de luptă, deschizînd calea Lumii noi; avem şi melodramă (...un văduv...şapte copii...soldăţeii de plumb ai unui copil ucis de un monstruos ofiţer al Coroanei, topiţi şi transformaţi, de tatăl patriot, în gloanţe pentru inimile vrăjmaşilor... tineri căsătoriţi morţi în război, fără lună de miere...); avem şi love-story (previzibil de la prima fotogramă în care apare Ea, blonda angelică, jucată naiv-insinuant de Joely Richardson, fiica Vanessei Redgrave şi a lui Tony Richardson); avem şi un love-story bis, plin de drăgălăşenii adolescentine; avem şi umor (vezi sacul în care e scufundat pînă la gît, şi cusut bine, întru imobilizare, un îndrăgostit, înainte de a rămîne, o noapte, singur cu iubita); avem şi violenţă - bătălii desfăşurate larg, pe cîmpia verde, sub cerul albastru, cu o muzică vioaie, ca un balet de epocă, să-i zicem "1776, Carolina de Sud, oameni căzînd ca muştele"; avem şi dueluri; avem şi crime; avem şi măceluri - toporişca trosneşte, ca pe un bostan, capul duşmanului; totul e stropit din belşug cu valuri de vopsea roşie (rămasă, probabil, din gestiunea de la Soldatul Ryan); avem o colecţie de baionete, muschete, puşti, pistoale, pumn